Doar un oraș și trei comune din Sălaj au steme oficiale

Guvernul a aprobat în ultima perioadă, prin hotărâre, stemele a trei comune din județul Sălaj. Primele unități teritorial-administrative din mediul rural care au oficial o stemă sunt comunele Românași, Hida și Treznea. Au mai fost aprobate de Guvern stemele județului Sălaj în 2002, iar un an mai devreme cea a municipiului Zalău. La nivel local a fost constituită Comisia Județeană de Heraldică și, potrivit secretarului județului, Cosmin Vlaicu, în momentul de față au primiv aviz favorabil pentru stemă orașele Șimleu Silvaniei și Jibou, precum și comunele Benesat, Chieșd, Cizer, Dobrin, Dragu, Horoatu Crasnei, Ip, Mirșid, Plopiș, Poiana Blenchii, Sălățig, Sînmihaiu Almașului și Sărmășag. Au fost respinse din motive tehnice proiectele comunelor Agrij, Băbeni, Marca, Năpradea, Nușfalău și Pericei și cel al orașului Cehu Silvaniei. Aceste unități teritorial-administrative trebuie să remedieze problemele identificate de Comisia Județeană de Heraldică.
Din cele trei steme aprobate recent de Guvern au fost publicate în Monitorul Oficial doar două. Stema comunei Hida se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat şi despicat în partea superioară. În partea superioară, în dreapta, în câmp roşu, se află un mănunchi de narcise de aur. În partea superioară, în stânga, în câmp roşu, se află o cruce trilobată de aur. În partea inferioară, în câmp albastru, deasupra unui brâu undat de argint, se află un caduceu de aur cu aripi de argint. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Semnificaţiile elementelor – Mănunchiul de narcise simbolizează Poiana cu narcise de la Racâş, declarată rezervaţie naturală. Crucea scoate în evidenţă viaţa religioasă a locuitorilor. Caduceul semnifică hărnicia şi disponibilitatea locuitorilor pentru comerţ. Brâul undat reprezintă culoarul depresionar al Văii Almaşului. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Stema comunei Românaşi se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, scartelat. În partea superioară, în dreapta, în câmp albastru, se află șase vârfuri de lance de argint. În partea superioară, în stânga, în câmp roşu, se află un căprior de aur rampant. În partea inferioară, în dreapta, în câmp roşu, se află o ghindă cu două frunze de stejar de aur. În partea inferioară, în stânga, în câmp albastru, se află un brâu undat argintiu. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Semnificaţiile elementelor – Vârfurile de lance fac referire la existenţa încă din secolul II a unui castru roman, numărul lor indică numărul satelor componente ale comunei. Ghinda cu frunze de stejar şi căpriorul reprezintă bogăţia în păduri de foioase, precum şi fauna zonei. Brâul undat simbolizează hidrografia localităţii, respectiv râul Agrij. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
În perioada următoare va fi publicată în Monitorul Oficial și hotărârea Guvernului prin care a fost aprobată stema comunei Treznea.

One Thought to “Doar un oraș și trei comune din Sălaj au steme oficiale”

  1. […] Via: Doar un oraș și trei comune din Sălaj au steme oficiale […]

Leave a Comment