Distracţia nu are limită de vârstă. Seniorii din Sălaj, aşteptaţi la Revelionul pensionarilor

Vârstnicii sălăjeni sunt aşteptaţi la o petrecere de Revelion organizată de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Zalău. După cum a explicat Ioan Ivaşcău, preşedintele CARP, petrecerea de Revelion – 2016 va avea loc la un cunoscut restaurant din municipiul Zalău, vineri – 29 ianuarie începând cu ora 18. Vârstnicii interesaţi de a participa la petrecerea de Revelion sunt aşteptaţi pentru înscrieri la secretariatul instituţiei, situat pe bulevardul Mihai Viteazul, numărul 17, la parterul blocului Perla. “Anul trecut am organizat pentru prima dată o astfel de petrecere care s-a bucurat de o prezenţă numeroasă din rândul vârsticilor, aproximativ 180 de persoane. Şi în acest an am avut solicitări şi astfel am hotărât să organizăm o nouă petrecere la care pot participa nu doar membrii instituţiei noastre, ci toţi pensionarii care doresc”, a precizat preşedintele CARP Zalău. Preţul unui meniu este de 85 de lei, iar la înscriere, pentru a facilita intrarea la petrecere, participanţii vor primi un tichet .
Organizatorii îi asigură pe participanţi că totul va fi la discreţie: mâncare, băutură, muzică şi voie bună, un astfel de eveniment – “Revelionul pensionarilor-2016” .

Alte articole

Leave a Comment