De Sfânta Maria, mii de credincioşi – în pelerinaj la Mănăstirea Bic

Peste 5.000 de credincioşi din toate colţurile judeţului Sălaj, dar şi din alte localităţi din ţară, au participat cu ocazia Sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului” la slujba religioasă desfăşurată la Mănănăstirea Bic din judeţ. După cum a explicat maica stareţă a Mănăstirii Bic, Marina Lupou, de obicei la această slujbă religioasă oficiată cu ocazia „Adormirii Maicii Domnului” numărul credincioşilor participanţi este unul foarte mare – peste 5.000 de persoane. „Aici la noi, de Sfânta Fecioară Maria, pe 15 august, vin foarte mulţi credincioşi. De altfel, e sărbătoarea care adună cei mai mulţi creştini”, a precizat maica stareţă. Potrivit acesteia, tot în această lună, mai exact pe data de 29 august, cu ocazia Sărbătorii „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorului” – hramul Mănăstirii de la Bic, acolo se va oficia o slujbă religioasă de „mare amploare”, la care sunt invitaţi să participe toţi credincioşii.

Leave a Comment