Producătorii de zahăr şi orez umblă la cantităţi

Producătorii de zahăr şi orez umblă la cantităţi

Plăteşti mai mult, primeşti mai puţin – se întâmplă în marile magazine din judeţul Sălaj, unde nu întotdeauna ceea ce scrie pe ambalajele unor produse alimentare corespunde cu ceea ce se găseşte înăuntru. Acest lucru

l-au constatat şi comisarii de la Protecţia Consumatorilor Sălaj, în urma unui control care s-a lăsat cu retragerea definitivă de la comercializare a peste 1.300 de kilograme de zahăr şi orez, produse aflate în stocurile a doi distribuitori din Zalău şi împachetate în cantităţi mai mici decât cele prevăzute pe ambalaj.

Peste 1.300 de kilograme de zahăr şi orez au fost retrase definitiv de la comercializare din marile magazine din judeţul Sălaj, după ce comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) au constatat că produsele erau împachetate în cantităţi mai mici decât cele prevăzute pe ambalaj. Întreaga tărăşenie a fost descoperită în urma unui control privind modul în care se respectă prevederile legale referitoare la încadrarea în cantitatea netă sau volumul net al unor produse alimentare ambalate, de larg consum, respectiv: zahăr, făină, orez, sare iodată şi mălai; comercializate prin hyper-supermarketuri, depozite en-gros ori în lanţuri mari de magazine.

Comisarul şef al CJPC Sălaj, Claudiu Silaghi, a declarat că acţiunea de control a vizat zece operatori economici din întreg judeţul, la doi dintre aceştia fiind constatate deficienţe majore. Acţiunea de control s-a desfăşurat cu respectarea procedurii de lucru privind eşantionarea şi determinarea numărului de preambalate necorespunzătoare, la fiecare operator economic în parte. Astfel, în urma verificărilor, s-au constatat neconformităţi la produsele zahăr şi orez aflate în stocurile a doi distribuitori din Zalău, de unde s-au prelevat probe ce au fost trimise ulterior spre certificare la CNIEP Larex Oradea.

Conform prevederilor legale în vigoare, pentru o cantitate netă de 1 kilogram, cea mai frecvent întâlnită pe piaţă, eroarea negativă admisă este de maxim 15 grame. În acest sens, preambalatul ce prezintă o lipsă faţă de cantitatea netă înscrisă pe ambalaj mai mare de 15 grame reprezintă un produs neconform care afectează interesul economic al consumatorilor. De asemenea, niciun produs preambalat care are o eroare negativă mai mare decât dublul erorii negative tolerate nu trebuie să poarte simbolul

Leave a Comment