Copiii din medii defavorizate vor învăţa despre Marea Unire din 1918

Biblioteca Judeţeană „I.S. Bădescu”, trei şcoli gimnaziale din Zalău („Simion Bărnuţiu”, „Iuliu Maniu” şi „Corneliu Coposu”) şi trei biblioteci din mediul rural (Bocşa, Pericei şi Mirşid) sunt implicate în proiectul „CRESC la Bibliotecă”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național şi dedicat celebrării Centenarului României Moderne.
Alături de partenerii săi, bibliotecile județene din Brașov, Caraș-Severin, Dolj, Biblioteca din Zalău, își propune, în cadrul programului-pilot, conștientizarea unui grup de 12 copii și tineri, cu vârstele cuprinse între 12 și 16 ani, provenind din medii defavorizate, asupra valorilor și semnificațiilor legate de Primul Război Mondial și Marea Unire din 1918. După cum a declarat Florica Pop, directorul Bibliotecii Judeţene, participanții vor beneficia de o serie de ateliere interactive, proiecții de film, prezentare de corespondență, realizarea unor interviuri pe tema dată, prin care, alături de bibliotecarii specialiști, vor învăța despre cum pot participa activ la aniversarea a 100 de ani de existență a României Unite.
„Am reuşit să unim biblioteci performante din Transilvania, Banat şi Oltenia, într-un proiect a cărui denumire – CRESC (Cultivăm România Egalităţii de Şanse pentru Copii – la bibliotecă) se referă la o problemă semnalată adesea în strategiile şi politicile sociale ale României şi Uniunii Europene. Accesul redus al copiilor săraci la oferta culturală. Pornind de la această problemă, ne-am gândit că oferta noastră culturalăî trebuie să ţină cont de acest grup ţintă, cu atât mai mult cu cât în 2018 sărbătorim Centenarul Marii Uniri. Ne-am dorit să aducem mai aproape de copii această mare sărbătoare, să reactualizăm semnificaţiile evenimentului de la 1 Decembrie 1918, o mare lecţie de solidaritate în care personalităţile sălăjene au jucat un rol major”, a precizat Ruxandra Năzare, managerul de proiect.

One Thought to “Copiii din medii defavorizate vor învăţa despre Marea Unire din 1918”

Dă-i un răspuns lui Anonim Anulează răspunsul