Copiii de la sate, mai aproape de internet cu sprijinul STS

Graţie unei acţiuni naţionale de voluntariat a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale zeci de localităţi din întreaga ţară, inclusiv din judeţul Sălaj, au acces la internet. Conştientizând realitatea cruntă a decalajului digital, inginerii şi tehnicienii din unităţile Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) au realizat o acţiune amplă actiune de voluntariat în încercarea de a elimina discrepanţele şi de a oferi tuturor copiilor acces egal la cunoştinţele de care au nevoie. Astfel, în toate judeţele ţării, în principal în mediul rural, 86 de sate şi comune, dar şi în zone urbane defavorizate respectiv cartiere neconectate la Internet, cadrele STS au acţionat în sprijinul comunităţilor locale şi au reuşit conectarea a 89 de şcoli, nouă grădiniţe, două licee, două colegii, unui centru cultural şi unei biblioteci. În judeţul Sălaj au fost realizate lucrări la două şcoli din localităţile Sighetu Silvaniei şi Chieşd.
Potrivit unui comunicat de presă remis de STS, efortul voluntar al angajaţilor din instituţia implicată în acţiunea de voluntariat s-a materializat în zeci de ore de lucrări de cablare structurată, conectare de elemente de reţea, instalare de puncte de acces prin cablu sau wireless la Internet, reabilitarea conexiunilor la Internet existente şi nefuncţionale, configurări ale staţiilor de lucru, instalări de sisteme de operare, programe şi aplicaţii, devirusare, precum şi instalare şi conectare de camere video de supraveghere pentru testele naţionale. Materialele au fost achiziţionate, în mare parte, de către instituţiile de învăţământ sau primării, dar şi prin sponsorizări din partea mediilor de afaceri locale şi nu în ultimul rând prin sprijinul financiar al unor consilii judeţene. Motivaţi de succesul acestei acţiuni, inginerii şi tehnicienii STS intenţionează să repete aceste activităţi de voluntariat, în speranţa că vor oferi concetăţenilor, dar mai ales copiilor oportunităţi reale de acces în societatea cunoaşterii.

Alte articole

2 Thoughts to “Copiii de la sate, mai aproape de internet cu sprijinul STS”

  1. Anonim

    Un titlu foarte frumos! Ma gandesc ca nu ti-a fost usor sa il alegi!

  2. Anonim

    ha,ha, sts face actiuni fara un scop,asa doar din bunatate.

Leave a Comment