Contractele de închiriere vor trebui înregistrate la ANAF printr-o procedură nouă

Conform unei Ordonanțe de Urgență, cei care obțin venituri din închirierea bunurilor proprii vor fi obligați din nou să înregistreze la ANAF, într-un termen de 30 de zile, contractele pe care le încheie. Excepție fac numai cei ce obțin venituri din arendă sau din camerele pentru turiști. Noua regulă se va aplica atât contractelor de închiriere încheiate de la 1 ianuarie 2023, cât și contractelor de închiriere care se află în derulare la acel moment (pentru acestea din urmă termenul de conformare este de 90 de zile).

ANAF a publicat în dezbatere un proiect de ordin cu modificări la formularul 168 și instrucțiunile sale de completare. Iată principalii pași ai procedurii actualizate ce se va aplica din ianuarie:
– contractul de închiriere trebuie înregistrat la ANAF în maximum 30 de zile de la încheierea acestuia (regula se va aplica și dacă intervin modificări ulterior pe contract), prin completarea și transmiterea formularului 168;

– formularul se transmite organului fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul persoanei fizice;

– cererea de înregistrare se completează în dublu exemplar, unul dintre ele fiind păstrat de contribuabil; dacă sunt mai mulți proprietari la un bun închiriat, fiecare dintre ei trebuie să înregistreze contractul de închiriere la ANAF; cererea trebuie să aibă anexată o copie conformă cu originalul a contractului de închiriere;

– cererea de înregistrare se poate depune fie online, în format electronic, fie în persoană, la registratura Fiscului sau prin poștă, în format tipărit; data înregistrării contractului de închiriere e considerată data înregistrării cererii la registratura ANAF, data poștei sau data înregistrării cererii online;

– înregistrarea contractelor de închiriere se face în maximum cinci zile de la data depunerii cererii;

– cei care obțin venituri din închiriere și nu-și înregistrează contractele la ANAF vor fi atenționați de autorități că au această obligație de îndeplinit.

M. S.

One Thought to “Contractele de închiriere vor trebui înregistrate la ANAF printr-o procedură nouă”

  1. […] Conform unei Ordonanțe de Urgență, cei care obțin venituri din închirierea bunurilor proprii vor fi obligați din nou să înregistreze la ANAF, într-un termen de 30 de zile, contractele pe care le încheie. Excepție fac numai cei ce obțin venituri din arendă sau din camerele pentru turiști. Noua regulă se va aplica atât contractelor de închiriere încheiate de la 1 ianuarie 2023, cât și contractelor de închiriere care se află în derulare la acel moment (pentru acestea din urmă termenul de conformare este de 90 de zile). ANAF a publicat… Citeste mai mult […]

Leave a Comment