Continuă spartul asfaltului nou pe strada Gheorghe Doja

Bucuria asfaltării uneia dintre cele mai importante străzi din municipiu, Gheorghe Doja, a fost de scurtă durată atât pentru zălăuani, cât și pentru cei care tranzitează municipiul folosind această stradă – parte din Drumul European 81. După ce asfaltul proaspăt turnat în câteva straturi a fost spart în dreptul gurilor de canal, pentru aducerea acestora la nivel – o operațiune necesară, au început spărturile de amploare, generate de avariile la rețeaua de apă. În urmă cu două săptămâni, prima groapă în drumul abia reabilitat a fost făcută în dreptul Bisericii “Sfântul Ștefan”, pentru remedierea defecțiunii la căminul/conducta de sub șosea. Gaura de aproape trei metri în lungime a fost acoperită cu nisip și pietriș, arătând astăzi așa cum puteți vedea în fotografii. Nimeni nu a mai intervenit pentru aducerea locului la starea lui inițială, după remedierea defecțiunii la rețeaua de apă iar pietrele cu care această groapă au fost acoperite s-au împrăștiat pe drum. Mai mult, unele pietre de mari dimensiuni reprezintă un adevărat pericol pentru autovehicule, pentru casele din zonă dar și pentru pietoni, pentru că oricând o asemenea piatră poate ajunge în parbrizul sau în capul cuiva, atunci când este aruncată direct de sub roțile unui autovehicul. Zilele trecute, pe lângă această groapă astupată amatoristic și din care se “cască” deja o gaură în care încape o minge de fotbal, au apărut alte două gropi făcute în drum în urma unei alte defecțiuni la rețeaua de apă.

Gheorge Doja, un drum veșnic în suferință

Prima groapă nouă este lângă stația de autobuz din Brădet, cealaltă aproape de Penny, aceasta din urmă fiind făcută degeaba, printr-o eroare, întrucât în acel loc s-a constatat ulterior că nu era nicio avarie. Aceste gropi au fost astupate la rândul lor cu nisip și pietriș. Mai jos, pe aceeași stradă, asfaltul abia turnat a început să se descompună la propriu, aceasta fiind o altă problemă care, cel puțin la prima vedere, nu ar avea vreo legătură cu spărturile pentru lucrările menționate. Cine răspunde de calitatea acestor lucrări? În acte se știe, dar problema e cine și când va remedia toate aceste nenorociri și pe banii cui? Nimeni nu a  ieșit cu cu vreun comunicat în care să le explice oamenilor, pe lângă scuzele care oricum nu mai au niciun efect, care este situația și cât va dura până când acest drum va ajunge să fie practicabil în condiții de siguranță. Responsabilitățile se pasează dintr-o curte instituțională în alta iar cetățenii au mereu parte de comunicate care vin din toate părțile, justificări și explicații care, pe fond, nu rezolvă câtuși de puțin problemele. Nici trotuarele de pe această stradă nu sunt departe de situația urâtă în care se găsește carosabilul. Pe alocuri, pavajul așezat cu mare grijă pe un pat de… nisip, începe să se scufunde. Pe lângă faptul că toate lucrările din municipiu au fost făcute pe repede-înainte, neexistând nicio corelare între societățile care lucrau și municipalitate, mai nou avem parte și de degradarea drumului, la nici o lună de la finalizarea lui. Peste tot unde s-a turnat asfalt sau s-a așternut pavaj pe trotuare, s-a spart sau se sparge din nou, uneori chiar și a doua sau a treia oară. Totul pe banii contribuabililor, cei care alimentăm permanent bugetul municipiului plătind taxe și impozite. Până la noi spărturi, rămânem cu gropi peste cratere pe un drum proaspăt reabilitat aproape din temelii, dar și în alte locuri din municipiu, zone care au ajuns să arate acum ca niște șantiere abandonate de pe care s-au furat în cantități mari până și materialele de construcții.

 

4 Thoughts to “Continuă spartul asfaltului nou pe strada Gheorghe Doja”

  1. Separare !

    Fiindcă nu sunt precizați vinovații, să-i precizăm. Impotenții liberali de la Compania de apă Someș, indolenți și incapabili să acceseze fonduri europene pt a reabilita reteaua de apă stradală din Zalău . Vrem separare de clujeni !

    1. adi

      Domol.Mai sus de Casa Armatei,pe mijlocul drumului asfaltul se macina fara interventia „impotentilor de liberali”.Pur si simplu potentii de pesedisti au acceptat la receptie un lucru prost facut.De altfel pozele de mai sus denota faptul ca lucrarile sunt proaste si se strica si unde n-au intervenit cei cu apa.

  2. Anonim

    Toti o apa si un an pamant! 12 ani de administratie LIBERALA, alti sase de PSD, aceiasi incompetenti. Numirile in functii de la Bucuresti sunt cancerul acestui municpiu, pe langa ” bolile asociate” ale celor din administratia judeteana si municipala! Toti sunt la fel. Vai de zilele noastre…

  3. Dorin

    M-ati „lamurit” in chestiounea cu apa ca Ciunt nu are nicio vina, nicio implicare, acum o sa veniti sa-mi spuneti ca nici de data asta nu are de-a face cu „asfaltarile” cu prostiile ce se petrec pe Gh. Doja! Totusi, ce responsabilitati are un primar? Toti sunteti vinovati pentru ca ati ales un veterinar care se pricepe la cu totul altceva.

Dă-i un răspuns lui Separare ! Anulează răspunsul