Concursurile pentru funcţionari, organizate pe plan local

Concursurile pentru funcţionari, organizate pe plan local

Funcţionarii sălăjeni nu vor mai fi puşi în situaţia de a se deplasa la Bucureşti pentru susţinerea concursurilor pentru un post în administraţia publică. Guvernul a propus descentralizarea concursurilor pentru posturile din administraţie. Până acum, potrivit legislaţiei în vigoare, toate funcţiile publice de conducere se ocupau prin concurs la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

Cosmin Vlaicu, secretarul Consiliului Judeţean Sălaj, a apreciat că această modificare este beneficiă, nu doar în sensul descentralizării, ci şi al reducerii cheltuielilor cu deplasările candidaţilor şi ale comisiilor de concurs la Bucureşti. Pe lângă cei doi reprezentanţi ai ANFP, care făceau parte din comisii, erau nevoiţi să meargă în capitală şi trei reprezentanţi din teritoriu.

Cheltuielile se dublau, în cazul în care rezutatul concursului era contestat. Pe de altă parte, era ilogic ca pentru o funcţie de şef de birou să faci un drum din Sălaj până la Bucureşti. Excepţie o vor face directorii şi directorii adjuncţi, care vor fi nevoiţi să meargă la concurs la Bucureşti, ca şi până acum, ceea ce e foarte bine, ştiind că aici concursurile sunt organizate în condiţii mai riguroase, dată fiind miza postului. Vor fi câteva domenii, ca evidenţa populaţiei, resursele umane sau protecţia copilului pentru care, în continuare, se vor organiza concursurile de şef compartiment tot la Bucureşti. După ce noile prevederi vor intra în vigoare nu vor mai merge la ANFP nici candidaţii pentru funcţiile de secretar de primării, evaluările urmând a fi susţinute la nivel local.

După aprobarea noilor reglementări, concursurile se vor organiza la sediul instituţiilor care scot la concurs aceste posturi. În comisiile de concurs, ANFP-ul îşi va păstra un funcţionar public din cadrul instituţiei prefectului, care va fi responsabil de respectarea procedurilor.

Proiectul de lege privind modificarea şi completarea legii funcţionarilor publici va fi transmis spre dezbatere şi aprobare Parlamentului, iar Guvernul a solicitat Legislativului dezbaterea în procedură de urgenţă.

Leave a Comment