Comisii mixte pentru verificarea produselor de Sărbători

 

Echipe mixte formate din reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj, ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj şi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Sălaj vor demara, în perioada următoare, o serie de controale la furnizorii de servicii şi produse alimentare, în cadrul unei campanii premergătoare sărbătorilor de iarnă. „Şi în acest an, cele trei instituţii au demarat un program de control, monitorizare şi consiliere a celor care furnizează servicii şi produse în domeniul alimentar. Practic, este vorba de unităţile de producţie, de desfacere, unităţile de alimentaţie publică, depozite etc. Cele trei instituţii, respectiv DSVSA, DSP şi CJPC, şi-au făcut deja programul pentru acest an”, a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural, Ligia Marincaş, directorul DSP Sălaj. Conform spuselor sale, acţiuni de control vor fi organizate atât cu o săptămână înainte de Crăciun cât şi în cea premergătoare Revelionului. „Vor fi controale şi în perioada premergătoare Crăciunului, deci înainte cu o săptămână. Furnizorii de produse tradiţionale de Crăciun vor fi monitorizaţi mai cu atenţie, nu atât de mult controlaţi <<la sânge>> pentru că deja îi cunoaştem şi există deja o tradiţie în acest sens, în a-i verifica înaintea Sărbătorilor. De asemenea, înainte de Anul Nou există controale planificate în tot judeţul. De data aceasta se va merge pe unităţile care vor asigura sărbătorirea tradiţională a Revelionului. După atâţia ani de colaborare, şi anul acesta activitatea va merge bine şi toţi ne vom putea bucura de nişte sărbători în deplină sănătate. Cel puţin din acest punct de vedere”, a mai precizat oficialul DSP Sălaj.
De cealaltă parte, prefectul judeţului Sălaj, Ionel Ciunt, a insistat ca în această perioadă să se încerce o monitorizare cât mai bună a zonelor de risc. „Nu aş dori ca această perioadă, în care se intensifică controalele în unităţile care comercializează produse de origine animală şi nu numai, să fim un factor stresant pentru operatorii economici. Cunoaşteţi foarte bine zonele de risc din punct de vedere al siguranţei alimentelor şi aş vrea ca acolo să insistaţi mai mult, să monitorizaţi mai bine, în sensul de a reduce, a diminua cât se poate mai mult riscurile apariţiei unei toxiinfecţii alimentare sau a unor boli care pot să apară în acest interval”, a menţionat prefectul Sălajului.

One Thought to “Comisii mixte pentru verificarea produselor de Sărbători”

  1. nicu

    Ofertă de operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi si sa castige 300 dolari lunar! Pentru a afla detalii, trimiteti textul „Info” la adresa de email: nicolae962@gmail.com

Leave a Comment