Ciclismul caritabil englezesc, la final de traseu

* cei doi tineri englezi – John si Sally Watson, au ajuns in Delhi, dupa ce au parcurs pe biciclete peste 20.000 de kilometri, pentru strangerea de fonduri destinate Spitalului Judetean

John si Sally Watson – cei doi tineri englezi, care au pornit, in cursul lunii aprilie 2006, intr-o temerara calatorie de strangere de fonduri – un turneu pe bicicleta pe un traseu de peste 20.000 de kilometri, intre Londra si Delhi, au ajuns, recent, la destinatie.

Cei doi au initiat aceasta calatorie in scopuri caritabile, respectiv pentru strangerea de fonduri pentru Spitalul Judetean Salaj-Zalau si o organizatie din Scotia – Cornerstone, care se ocupa de ingrijirea persoanelor cu dizabilitati. John si Sally Watson au fost prezenti in Zalau, in 14 iunie 2006, moment in care se aflau, pe undeva, pe la inceputul calatoriei lor. Ciclistii englezi au fost distinsi, atunci, cu distinctia Prietenii Zalaului, inmanata celor doi de catre primarul Zalaului, Radu Capilnasiu.

Parcurgand un traseu de peste 20.000 de kilometri si atingand majoritatea capitalelor tarilor (Franta, Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, Turcia, Asia Centrala, China, Pakistan si India), tinerii englezi au condus un jurnal de calatorii care putea si poate fi accesat, si in prezent, pe site-ul www.cyclingtoindia.com, site pe care cei care doreau sa ofere donatii celor doua unitati sanitare, puteau face acest lucru online sau offline.

Interesant de mentionat faptul ca, potrivit ultimelor date facute publice pe site-ul amintit, pentru Spitalul Judetean Salaj-Zalau au fost stranse fonduri in valoare de aproape 10.000 de lire sterline, din partea a peste 60 de donatori (printre ei nefiind nici un nume din Romania). Aproximativ aceeasi suma a fost stransa si pentru azilul din Cornerstone.

In actiunea dedicata Spitalului Judetean Salaj-Zalau, un insemnat aport l-a avut Medical Support for Romania, fundatia care a luat sub aripa ocrotitoare, de peste 10 ani, institutia de sanatate zalauana si care a facut jonctiunea intre John si Sally Watson si Zalau, respectiv donarea fondurilor stranse inspre Spitalul Zalau.

Leave a Comment