Cei care angajează absolvenți, șomeri, stagiari sau ucenici primesc subvenții mai mari

În ideea scăderii șomajului și încadrării în muncă a unor categorii mai speciale de persoane, subvențiile pe care angajatorii le primesc acum când angajează șomeri, tineri marginalizați, stagiari ori ucenici vor crește semnificativ, potrivit unui proiect de act normativ adoptat joi de Executiv. Vorbim de sume de la 2.000 de lei în sus, pentru fiecare astfel de angajat, pe care le vor primi cei care vor solicita de acum înainte aceste subvenții.

Cei care angajează șomeri și beneficiari de ajutor social, tineri absolvenți, tineri marginalizați, ucenici ori stagiari vor primi curând prime mai mari decât cele pe care le pot cere acum dacă angajează astfel de persoane, potrivit Proiectului de OUG pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul forței de muncă, adoptat joi de Executiv. Modificările vor intra în vigoare după ce apar în Monitorul Oficial.

În proiectul adoptat se regăsește o creștere generalizată a subvențiilor acordate angajatorilor: aproape toate tipurile de astfel de subvenții vor ajunge la valoarea de 2.250 de lei/persoană angajată în condițiile legale, de la caz la caz.

Iată, concret, care sunt subvențiile ce se vor acorda firmelor:

  • angajatorii vor primi câte 2.250 de lei (față de 900 de lei, acum) pentru o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent al unei instituții de învățământ pe care îl angajează pe perioadă nedeterminată; în aceleași condiții, aceeași sumă va fi acordată și pentru angajarea unor șomeri de peste 45 de ani, care sunt unici susținători ai familiilor monoparentale, șomeri de lungă durată sau tineri NEET, pentru care, acum, se pot da doar câte 900 de lei;
  • tot câte 2.250 de lei (față de 900 de lei) vor primi și angajatorii care le fac contracte șomerilor care, în termen de cinci ani de la data angajării îndeplinesc condițiile pentru pensia anticipată parțială/limită de vârstă; sumele se vor da pentru fiecare astfel de angajat, lunar, până la data îndeplinirii condițiilor respective;
  • pentru întreaga perioadă a contractului de ucenicie/stagiatură, firmele vor primi pentru fiecare ucenic/stagiar câte 2.250 de lei; acum, sumele sunt de 1.125 de lei pentru ucenici, respectiv 1.350 de lei pentru stagiari;
  • angajatorii care vor încadra în muncă tineri cu risc de marginalizare socială și care beneficiază de acompaniament social în baza unui contract de solidaritate (angajatori de inserție) vor primi lunar, până la finalul acestui contract, pentru fiecare astfel de persoană o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de patru ori valoarea indicatorului social de referință (cum indicatorul e 500 de lei acum, asta înseamnă că suma maximă ce va putea fi subvenționată e de 2.000 de lei/tânăr angajat); acum, suma maximă e de 1.000 de lei/angajat.

Totuși, cei care au deja în derulare astfel de contracte și primesc subvențiile de mai sus nu vor beneficia de aceste majorări. Proiectul de OUG prevede clar, în finalul său, că aceste măsuri de stimulare a angajării nu vor beneficia celor care au încheiat contractele înainte de intrarea în vigoare a ordonanței. Totuși, cei care vor cere aceste subvenții de acum înainte vor primi primele acestea majorate.

Leave a Comment