Bugetul Zalăului, amânat

Bugetul Zalăului, amânat

Proiectul de hotărâre privind bugetul local al Municipiului Zalău a fost amânat, ieri, cu acordul consilierilor locali. Cu toate că în cadrul dezbaterii publice, care a avut loc la Primăria Zalău, înainte de şedinţa de Consiliu Local, nu au fost propuneri noi faţă de cele din comisiile de specialitate, executivul administraţiei municipale a decis amânarea aprobării proiectului până în jurul datei de 16 februarie.

Potrivit spuselor primarului Radu Capîlnaşiu, există o adresă a Finaţelor Publice prin care se solicită amânarea proiectului, până la modificarea plafonului de cheltuieli salariale, probabil până miercuri, când va fi convocată şedinţă extraordinară. Modificările de orice natură aduc şi alte schimbări subsecvente în cadrul proiectului de buget, şi necesită o muncă suplimentară, pentru toate unităţile incluse.

Din acest an, bugetele locale sunt împărţite pentru cheltuieli de funcţionare şi de dezvoltare. Valoarea totală a veniturilor propuse a se realiza la nivelul minicipiului Zalău a fost 91,278 milioane de lei. Procentul de realizare a veniturilor proprii în anul trecut se ridică la 91,32 la sută, mai mare decât anul anterior, când, în acest fond, s-a încasat 90,6 la sută din estimări.

Pentru anul 2011, autorităţile locale şi-au propus continuarea proiectelor demarate până acum şi realizarea unor lucrări de infrastructură noi, cum ar fi: Realizarea complexului agroalimentar în zona centrală, Reabilitarea clădirii capelei de la cimitir, Amenajare peisageră a Parcului, Siguranţa publică şi supraveghere video în spaţii publice, Canalizare menajeră în cartierul Ortelec, Extinderea reţelei de iluminat public, precum şi asfaltări de străzi sau amenajări de parcuri de joacă pentru copii.

Leave a Comment