Bani pentru fertilizare in vitro, de la bugetul municipiului

Un număr limitat de cupluri din Zalău, care doresc să devină părinți și sunt nevoite să apeleze la fertilizarea “in vitro”, ar putea primi 10.000 de lei de la bugetul municipiului. Primăria Zalău a pus în transparență decizională proiectul “Newborn” (nou-născut), constând în acordarea unui sprijin financiar în vederea efectuării procedurii de fertilizare in vitro. Inițiatorul acestui proiect este consilierul local USRPLUS Gabriela Olar. Proiectul de act normativ poate fi consultat pe site-ul Primăriei Zalău și la sediul instituției. Eventualele propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare se pot formula în perioada 15 iunie – 6 iulie. Potrivit referatului care însoțește proiectul, acesta are drept obiectiv creşterea natalităţii în rândul populaţiei de pe raza municipiului Zalău, prin acordarea de sprijin familiilor sau femeilor singure pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro. Concret, este vorba despre un ajutor financiar în valoare de 10.000 lei, care ar putea fi acordat  din din bugetul local, pentru cinci cupluri din municipiu, în cursul acestui an. Beneficiarii trebuie să dovedească faptul că prezintă afecţiuni incompatibile cu reproducerea pe cale naturală. „Potrivit datelor furnizate de Institutul National de Statistică, în anul 2019 s-au născut în Zalău cu circa 40 la sută mai puțini copii față de anul 1990. De asemenea, media nou-născuţilor între anii 2010-2019 este cu circa 20 la sută mai mică decât media din anii 1990-2000. Datele Eurostat arată că România se află printre primele cinci state care înregistrează un declin demografic îngrijorător. Unul din șase cupluri care încearcă să aibă un copil are dificultăţi în a obţine sarcina, întrucât fertilitatea scade odată cu înaintarea în vârstă. S-a constatat că un procent de  25 la sută dintre femei are dificultăţi în a obţine o sarcină, între 35 și 39 ani, iar un procent de 34 la sută are dificultăţi în a obţine o sarcină în jurul vârstei de 40 ani”, se arată în raportul care însțește proiectul suspus dezbaterii publice, de pe site-ul municipalității.

Leave a Comment