Au început înscrierile pentru posturile de soldați gradați profesioniști

Prin intermediul Biroului Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Sălaj, Ministerul Apărării Naţionale desfăşoară activitatea de recrutare a candidaţilor, băieţi şi fete, pentru categoria de personal ”soldat/gradat profesionist”. Înscrierile se fac în perioada 2 mai – 17 iunie 2022. Pentru posturile de soldat/gradat profesionist, seria de formare 2022, sunt disponibile 1.049 de locuri în judeţele: Alba, Argeş, Bacău, Braşov, Buzău, Brăila, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Galaţi, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Iaşi, Ialomiţa, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Timiş, Tulcea, Vrancea, Vâlcea, Vaslui şi Bucureşti. În județul Sălaj nu sunt locuri. Lista funcțiilor pentru care se organizează concurs, dar și criteriile specifice de recrutare și selecție pentru fiecare armă/serviciu/specialitate militară pot fi consultate la sediul biroului informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Sălaj, iar condiţiile şi criteriile de recrutare pot fi consultate pe www.recrutaremapn.ro. Cei interesați trebuie să se adreseze pentru mai multe informaţii şi înscriere la biroul informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Sălaj, strada Lt.col Pretorian nr. 30, Zalău sau la telefon 0745511616. NU se fac  înscrieri online!

Selecția candidaților

Pentru locurile la Forțele pentru Operații Speciale înscrierea şi depunerea dosarelor de candidat se desfăşoară tot în perioada 2 mai – 17 iunie 2022, dar la unitățile desemnate, conform arondării teritoriale a structurilor de Forțe pentru Operații Speciale. Selecția candidaților se desfășoară astfel: 23 mai – 24 iunie – evaluarea psihologică, evaluarea capacităţii motrice şi interviul de evaluare finală; 6 iunie – 1 iulie – examinarea medicală; 20 iunie – 15 iulie – examinarea/evaluarea aptitudinală medicală sau evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale (numai candidaţii pentru anumite arme şi specialităţi militare, conform precizărilor recrutorilor); 22 iulie – termenul final pentru întocmirea dosarelor de candidat de către birourile informare-recrutare și 12 august – termenul limită pentru reorientarea candidaţilor neadmişi la alte categorii de personal militar.

Repartizarea candidaților declarați “ADMIS”

Repartizarea candidaților declarați ”ADMIS” după participarea la selecție, pe unităţi militare, arme/servicii şi specialităţi militare se va realiza în perioada 17 – 18 august – sesiunea I, respectiv în perioda 30 – 31 august – sesiunea a II-a dacă va fi cazul. ATENŢIE! Concursul este pe post, nu pe total locuri. Fiecare candidat va intra în competiţie, pentru locul ales, cu ceilalţi candidaţi care au ales acelaşi post. Va ocupa locul acel candidat care va avea cel mai mare punctaj. Prezentarea candidaților repartizați la centrele/unitățile de instruire va fi în 12 septembrie  pentru candidații fără stagiu militar și în 17 octombrie – candidații cu stagiu militar. De asemenea, pentru tinerii care sunt în clasa a XII-a sau au diploma de bacalaureat şi cel mult 26 de ani împliniţi în cursul anului 2022 (cel mult 24 de ani pentru aviaţie – naviganţi) și doresc să devină ofițeri în armata României, până în 3 iunie continuă înscrierile la cele opt instituții de învăţământ universitar cu 35 de specializări și 243 de locuri, iar pentru tinerii care sunt în clasa a XII-a sau au diploma de bacalaureat şi cel mult 28 de ani împliniţi în cursul anului 2022 și doresc să devină  maiștri militari sausubofițeri în armata României, până în 10 iunie continuă înscrierile la cele cinci școli militare de maiștri militari și subofițeri cu 37 specializări și 1.180 de locuri.

One Thought to “Au început înscrierile pentru posturile de soldați gradați profesioniști”

  1. […] Prin intermediul Biroului Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Sălaj, Ministerul Apărării Naţionale Citeste mai mult […]

Leave a Comment