Au fost plantaţi 2.500 de puieţi în prima zi a campaniei

Aproximativ 2500 de puieţi forestieri, din speciile gorun şi stejar roşu, au fost plantaţi în prima zi a campaniei „Luna plantării arborilor”, iniţiate de Direcţia Silvică Sălaj. Acţiunea de plantare s-a desfăşurat luni, 18 martie, pe un teren situat lângă aria naturală protejată Mlaştina de la Iaz, din comuna Plopiş. Potrivit organizatorilor, au răspuns invitaţiei aproximativ 50 de persoane, printre care preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, Csoka Tiberiu şi Valer Crişan, subprefectul Lucian Băican şi inspectorul general şcolar, Gheorghe Bancea. De asemenea, alături de angajaţii Direcţiei Silvice, au participat şi reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sălaj, ai Gărzii de Mediu Sălaj şi nu în ultimul rând, reprezentanţii presei locale. În aproape trei ore, s-a reuşit plantarea pe o suprafaţă de aproximativ o jumătate de hectar a 2500 de puieţi forestieri.

Campania „Luna plantării arborilor”, iniţiată de Direcţia Silvică Sălaj şi în cadrul căreia vor fi organizate o serie de evenimente prin care se urmăreşte atragerea atenţia opiniei publice asupra pădurii şi problemelor ei, se va încheia pe 15 aprilie.

One Thought to “Au fost plantaţi 2.500 de puieţi în prima zi a campaniei”

  1. Anonim

    niste mascarici

Leave a Comment