Atenție, șoferi! Polițiștii și inspectorii de la Transporturi au împânzit drumurile județului

Acțiunile în trafic desfășurate de polițiștii sălăjeni continuă în această perioadă, drumurile din municipiu, cele din comune și care leagă localitățile județului fiind în colimatorul organelor de control, inclusiv pe timpul nopții. Acțiunile au ca scop verificarea respectării prevederilor legale de prevenire şi combatere a răspândirii noului virus, dar şi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie. Acţiunea se desfăşoară în comun cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier. Sunt intensificate controalele în trafic privind această categorie de vehicule. De la debutul acţiunii, la începutul lunii noiembrie, au fost verificate 450 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 81 de amenzi, din care 12 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, trei pentru defecţiuni tehnice, 59 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, restul fiind date pentru alte abateri de la normele rutiere. Recomandăm tuturor participanţilor la traficul rutier să adopte o conduită preventivă în trafic, să respecte regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren. De asemenea, le recomandăm să poarte masca de protecţie, atât în mijloacele de transport în comun, cât şi în celelalte locuri unde este obligatoriu.

Leave a Comment