Atenţie, părinţi! Numărul sinuciderilor în rândul tinerilor a crescut alarmant

 

Chiar dacă bolile mintale continuă să fie principalul factor de risc în actul suicidal, totuşi, constatăm cu tristeţe faptul că şi un copil aflat la pubertate sau un adolescent sănătos din punct de vedere psihic, poate să cadă pradă unei astfel de nenorociri. Aceşti factori de risc, care conduc la sinucidere, variază în funcţie de vârstă, sex, grup etnic, dinamica familială, societate sau în funcţie de evenimentele stresante din viaţă. Putem să ne imaginăm o ţintă de darts, în cercul din mijloc, cel „roşu” şi de importanţă maximă fiind copilul aflat la pubertate sau adolescentul, iar în jurul acestui punct, în cercuri concentrice urmează familia, prietenii şi colegii, cunoştinţele şi rudele iar ultimul „cerc”, societatea. Fiecare din aceste “cercuri” pot exercita presiuni, pot modifica sau influenţa la un moment dat comportamentul copilului sau adolescentului.

Evitarea subiectului -cea mai proastă alegere

Psihologul clinician specialist Laura Bodoni, ne-a vorbit despre această problemă care tinde să capete dimensiuni alarmante: „Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunţă că, în ultimii 50 de ani, rata de suicid a crescut cu 60 la sută în rândul copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 10 şi 25 de ani. România nu deţine o astfel de statistică, însă înmulţirea cazurilor de suicid, vorbim mai puţin de un aşa- zis <<suicid infantil>> şi mai mult de problema de acest gen care apare în timpul pubertăţii şi în perioada de adolescenţă. Putem vorbi aşadar de o creştere a ratei de suicid în rândul copiilor şi adolescenţilor, inclusiv în zona noastră. Una din cauze, întâlnită deopotrivă la copii, adolescenţi sau la persoanele mature este depresia, conturată iniţial la vârste fragede ca şi tulburare depresivă cauzată de o notă mică la şcoală, teama copilului că nu s-a ridicat la nivelul de aşteptări al dascălilor sau părinţilor, sau comportamentul agresiv al colegilor, prietenilor care, aşa cum ştim, se leagă de multe ori de anumite defecte fizice, de vorbire, de o slăbiciune a unui copil care într-un grup sau în clasă, poate deveni la un moment dat un soi de victimă, de ţintă a celorlalţi. După pubertate, problemele care pot cauza astfel de comportamente, de multe ori cu deznodământ tragic, sunt de altă factură. Vorbim de problemele de sexualitate, cele sentimentale sau, mai rău, de cele care vin <<la pachet>> cu consumul de alcool, etnobotanice sau droguri”, spune psihologul. De multe ori, din dorinţa de a nu sădi în mintea copilului gânduri negre, din neglijenţă, lipsa timpului sau o atenţie prost gestionată sau direcţionată, părinţii comit greşeala de a trece peste primele simptome sau semne pe care chiar şi involuntar, copilul le dă. Părintele vede într-o eventuală discuţie un subiect „tabu”. Ţie, ca părinte, îţi este greu să găseşti o explicaţie sau, dacă o găseşti, e foarte greu să o accepţi. Dacă un părinte refuză, din aceste motive, să deschidă subiectul faţă de copil, atunci când simte că ceva se întâmplă, atunci copilul va căuta explicaţii, înţelegere şi sprijin în următorul cerc, prietenii, colegii, anturajul. Aceştia, de cele mai multe ori, oferă un sprijin greşit datorită lipsei de pregătire sau a înţelegerii distorsionate a fenomenelor complexe care alcătuiesc acest tablou iar rezultatul poate fi de multe ori, grav sau în cel mai bun caz, ineficient. Evitarea subiectului, mai ales acum, când suntem destul de expuşi atât noi cât şi copiii, prin ceea ce văd la televizor, citesc sau văd pe internet, o evitare a subiectului face extrem de mult rău situaţiei. Părintele trebuie să încerce atât cât poate să deschidă sufletul copilului, să nu-l critice, să-l asculte şi să-l sprijine. Atunci când un părinte simte că este depăşit de situaţie, apelarea la ajutorul specializat reprezintă soluţia optimă. Părinţii îşi pot da seama că că încep să se contureze fazele unei depresii sau că ceva nu mai funcţionează, nu se mai prezintă la fel ca înainte, în viaţa copilului, atunci când aud sau observă discuţiile despre moarte, orice menţiune a morţii, dispariţiei, săritului de la înălţimi, împuşcării, sau orice alt tip de acţiune menită să-i facă rău persoanei în cauză.

Dr. Laura Bodoni: „ Atenţie la semnalele pe care comportamentul copilului le transmite”

Aducerea în discuţie, fie şi în treacăt a unor astfel de scenarii, reprezintă clar un semnal de alarmă pentru părinţi. Pierderi recente, cum ar fi moartea cuiva drag, divorţul părinţilor, separarea de aceştia, ruperea unei relaţii, pierderea încrederii în sine, a stimei de sine, pierderea interesului pentru prieteni, pasiuni, activităţi care înainte îi făceau plăcere sunt semne clare că avem de-a face cu faze, etape, care pot avea într-un timp scurt, un final dramatic. Schimbări în personalitatea adolescentului, tristeţe, retragere socială, iritabilitate, anxietate, oboseală, apatie, dificultăţi de luare a unei decizii. Schimbări în comportament – nu se mai poate concentra la şcoală, în activitate, în sarcinile obişnuite. Schimbări apărute în rutina somnului– insomnie, somn prelungit, coşmaruri. Schimbări alimentaţie, pierderea apetitului, urmată de scăderea semnificativă în greutate sau apetit exagerat, sunt de asemenea alte semnale de alarmă. Referitor la ajutorul specializat şi cum este acesta primit de către tineri, psihologul Laura Bodoni face o diferenţiere între două categorii de adolescenţi.

Nu toţi copiii sau adolescenţii acceptă cu uşurinţă ajutorul specializat. Aici vorbim de două categorii, cei care trec prin astfel de momente şi au asemenea gânduri datorită depresiilor, a unei stări de deprimare, a unui eşec şcolar sau sentimental şi cei care ajung să treacă prin asemenea stări datorită alcoolului sau drogurilor. Prima categorie de tineri acceptă mult mai uşor ajutorul specializat, pe când cea de-a doua categorie refuză de cele mai multe ori acest lucru, încercând să arunce vina pe părinţi, să spună că ştiu ei ce fac şi nu au nevoie de niciun sprijin, cu atât mai puţin din partea unui psiholog sau a unui psihiatru. Există trei faze, care, fiecare în parte, poate oferi părintelui indicii sau semnale că ceva rău se întâmplă în viaţa copilului. Prima fază este cea de incubaţie, a doua este cea de planificare, de alegere a metodei, de digerare a ideii. Ultima fază care poate deveni din păcate şi ireversibilă este de traumatizare, de punerea în aplicare a fazei precedente. Însă pentru că vorbim de copiii aflaţi la vârsta pubertăţii sau de adolescenţi, datorită impulsivităţii, a comportamentului rebel specific acestor vârste, se sare de multe ori peste primele două etape şi se trece la ultima, tocmai pentru faptul că extremele, <<totul sau nimic>>, <<acum, ori niciodată>>, sunt concepte sau trăiri care ţin de aceste vârste. Ideal este să reuşim să detectăm aceste semnale, să le discutăm cu partenerul de viaţă, apoi să încercăm abordarea subiectului în faţa copilului, cu tact, răbdare şi foarte multă deschidere. Iar dacă ne simţim depăşiţi, neînţeleşi cum trebuie de copil sau demersurile pe care le întreprindem se lovesc de zidul respingerii, trebuie să apelăm cât mai urgent la un psiholog sau, atunci când suntem înştiinţaţi că este cazul, la un psihiatru ” a conchis Laura Bodoni.

Din păcate, vedem tot mai des cazuri de suicid la vârste fragede. Nici judeţul Sălaj nu a fost ocolit de astfel de tragedii. Recent, un copil de 13 ani din Crasna şi-a pus capăt zilelor datorită problemelor întâmpinate la şcoală şi a unei situaţii familiale deosebite, anul trecut un alt copil în vârstă de 11 ani, din Derşida, şi-a pus ştreangul de gât, iar o fetiţă de 14 ani dintr-o altă comună sălăjeană, a fost salvată în ultimul moment de la moarte, aceasta alegând să-şi pună capăt zilelor în urma traumelor cauzate de un abuz sexual. Cazurile în ţară, se înmulţesc şi ele, tot mai mulţi tineri sau copii aflaţi la pubertate alegând să încheie socotelile cu viaţa, în modurile cele mai bizare şi violente cu putinţă, din motive care ţin sau nu de ei, de familie, de şcoală sau societate şi mai puţin datorită unui istoric cu afecţiuni psihice dovedite. Tineri care se aruncă în braţele morţii din motive aparent de neînţeles pentru adulţi, din dragoste neîmpărtăşită, fete care nu mai văd nicio cale de ieşire din faptul că nu arată precum „vedetele” pe care le urmăresc la tv sau în tabloide, probleme legate de propria sexualitate, presiunii sociale asupra unui anumit punct sensibil din viaţa lor, sau din cauza alcoolului, devenit o problemă serioasă în ultimii ani, datorită substanţelor consumate, toate acestea de multe ori într-un concurs nefast, dublat de lipsa sprijinului, a înţelegerii din partea familiei, imposibilitatea de a găsi o cale care să le arate o lumină, cât de mică, la capătul tunelului în care tinerii noştri pot intra cu sau fără voia lor. În mod cert, cea mai mare tragedie trăită de cineva, aceea de a-şi vedea copilul fără viaţă, poate fi evitată; iar ideea renunţării la viaţă, cel mai negru gând care bântuie mintea omenească, poate fi suprimată şi alungată pentru totdeauna. Însă aici este nevoie de răbdare, mai multă înţelegere, mai multă deschidere către universul adolescentin care în ultimii ani a suferit modificări atât de profunde încât noi, cei maturi, ne simţim de cele mai multe ori depăşiţi, demodaţi, sau inutili. Un părinte nu va fi niciodată inutil în aceste probleme, el poate fi cheia de la uşa în spatele căreia copilul alege sau este forţat de anumiţi factori, să se închidă. Un copil chinuit de astfel de gânduri sau intenţii, dacă este observat la timp, cu răbdare, deschidere, înţelegere, indiferent de motivele sau cauzele care îl fac să fie aşa, este un copil salvat, care nu doar că va alunga pentru totdeauna din mintea lui gândul renunţării la viaţă, dar va înţelege pe viitor cum să gestioneze înţelept şi benefic, situaţiile sau stările în care viaţa îl va duce la un moment dat.

Alte articole

One Thought to “Atenţie, părinţi! Numărul sinuciderilor în rândul tinerilor a crescut alarmant”

  1. Me

    Foarte interesant articolul. Este un semnal de alarma de care ar trebui tinut cont! Evitarea abordarii unor discutii considerate tabu in relatia parinti-copii, este una dintre cauzele crearii multor disfuncții in aceasta relatie. Consider ca e mai important sa fii in primul rand prietenul copilului tau si apoi parinte. Copilul trebuie sa stie ca poate veni oricand cu orice problema, nemultumire, dorinta, etc. in fata parintelui său, fara sa-i fie teama ca va fi respins, criticat sau pedepsit. Astfel, se pot tine sub control (discret) multe aspecte din viata adolescentilor.

Leave a Comment