API: Peste 14.240 de autovehicule noi au fost înmatriculate în România în iulie, în scădere cu 44%

Pste 14.240 de autovehicule noi au fost înmatriculate în România în luna iulie a acestui an, în scădere cu 44% faţă de iulie 2019, potrivit unei analize preliminare a înmatriculărilor publicate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA),potrivit Agerpres.

Din numărul total de autovehicule noi, 12.950 au fost autoturisme noi, de asemenea în scădere faţă de iulie 2019 cu 44,2%.

În ceea ce priveşte înmatriculările de autoturisme rulate, 30.113 unităţi, acestea sunt cu 24,8% mai puţine faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut.

Pe ansamblul celor 7 luni, înmatriculările de autoturisme noi (62.566 unităţi) s-au redus cu 34% iar cele de autoturisme rulate (211.726 unităţi) cu 17,9%.

În ceea ce priveşte evoluţia pe mărci, topul înmatriculărilor la categoria autoturisme noi, în perioada ianuarie – iulie 2020, este condus de Dacia (cu 18.949 unităţi înmatriculate, în scădere cu 33,8%), urmată de Skoda (5.000 unităţi, în scădere cu 34,6%), Volkswagen (4969 unităţi, în scădere cu 25,3%), Renault (4.847 unităţi, minus 43,3%) şi Hyundai (4.064 unităţi, minus 8,9%).

Topul la 7 luni al înmatriculărilor de autoturisme rulate este format, în ordine, din Volkswagen (52.459 unităţi, minus 17,3%), BMW (21.661 unităţi, în scădere cu 16,9%), Audi (21.232 unităţi, minus 12,4%), Ford (16.113 unităţi, minus 25,4%) şi Opel (15.666 unităţi, minus 33,1%).

În ceea ce priveşte înmatriculările de vehicule comerciale noi (LCV, HCV, Minibus, Bus), acestea au consemnat, în iulie,o scădere generală de 39,2%, din care cele uşoare în declin cu 35,3%. Pe ansamblul primelor 7 luni, vehiculele comerciale înregistrează o scădere generală de 37% (cele uşoare un declin de 26,8%).

Sursa: www.bursa.ro

Leave a Comment