Amenzi de peste 260.000 de lei aplicate de poliţişti în minivacanţa de Rusalii

Poliţiştii sălăjeni au desfăşurat în minivacanţa de Rusalii, activităţi suplimentare, pentru prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, astfel încât cetățenii să petreacă în siguranţă zilele de libere. În minivacanța de 1 Iunie și Rusalii, peste 150 de polițiști au fost de serviciu, suplimentar față de efectivul curent, pentru siguranța cetățenilor. 

Astfel, în perioada 1 – 5 iunie a.c., poliţiştii au efectuat 30 de acțiuni și controale, în urma cărora au fost întocmite dosare penale pentru comiterea a 37 de infracţiuni.De asemenea, au fost aplicate 868 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 261.190 lei și au fost confiscate bunuri în valoare de 14.344 lei. Din totalul amenzilor contravenţionale, 105 au fost la Legea nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 738 au vizat încălcări ale O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (patru  pentru consum de alcool la volan, 400 pentru conducere cu viteză excesivă, iar 334 au constituit alte abateri), iar 25 de sancţiuni au fost aplicate la alte acte normative.

Totodată, au fost retrase patru certificate de înmatriculare și au fost reținute 42 permise de conducere, dintre care patru pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 14 pentru viteză excesivă şi diferenţa pentru alte abateri de la normele rutiere. De asemenea, poliţiştii au intervenit la 126 de solicitări venite din partea cetățenilor, majoritatea prin intermediul serviciului 112.

Leave a Comment