25 iulie 2011 a fost ultimul termen pana la care formularele 112 au mai fost depuse la Fisc in format pe suport de hartie. De acum, potrivit informatiilor puse la dispozitie de Directia Generala a Finantelor Publice Salaj, formularele reprezentand declaratiile privind plata contributiilor sociale, a impozitului pe venit, precum si evidenta nominala a persoanelor asigurate, vor fi depuse de catre angajatori numai prin mijloace electronice de transmitere la distanta, pe portalul e-Romania. Pentru asta, angajatorii trebuie sa detina un certificat calificat, eliberat potrivit Legii nr.455/2001, sau sa imputerniceasca persoane care detin acest certificat. Acest document se obtine de la unul dintre furnizorii acreditati de Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale si mentionati pe site-ul www.mcsi.ro. Odata obtinut, certificatul trebuie inregistrat pe site-ul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala la sectiunea „Declaratii electronice”. Aceasta inregistrare presupune urmatoarele operatiuni ce trebuie efectuate de utilizator: descarcarea documentului de confirmare, completarea si trimiterea acestuia spre avizare furnizorului certificatului calificat; inregistrarea documentului de confirmare avizat pe portalul ANAF in sectiunea dedicata; printarea, semnarea si stampilarea formularului 150 generat in urma inregistrarii documentului de confirmare; prezentarea la orice unitate fiscala cu formularul 150 completat, impreuna cu actul de identitate si documentul care atesta calitatea titularului certificatului calificat de reprezentant legal al contribuabilului sau imputernicirea.
Dupa verificarea documentelor, solicitantului i se transmite un e-mail prin care i se confirma dreptul de utilizare a serviciului de depunere on-line a declaratiilor fiscale.
Informatii detaliate se pot obtine: accesand pagina de Internet, www.anaf.ro, sectiunea Declaratii electronice; la birourile pentru asistenta contribuabililor din cadrul administratiilor finantelor publice; telefonic, la Centrul de asistenta a contribuabililor, la nr.0314 039 160.