Vaccinul Pfizer este eficient 95% şi nu produce efecte adverse, arată studiile finale

O analiză finală a studiului de fază 3 a vaccinului anti-COVID produs de Pfizer şi BioNTech arată că acesta a fost 95% eficient în prevenirea infecţiilor, chiar şi la adulţii în vârstă, şi nu a cauzat probleme serioase de siguranţă, a declarat compania azi, potrivit CNN, citat de Digi24.

În cadrul studiilor au fost raportate 170 de cazuri de infecţie cu coronavirus în rândul voluntarilor care au luat parte la teste. Dintre aceste cazuri, 162 de infecţii au fost la persoane cărora li s-a administrat placebo sau vaccinuri cu soluţie salină simplă, în timp ce opt cazuri au fost la participanţii care au primit vaccinul propriu-zis. Acest lucru rezultă o eficacitate de 95%, susţine companie americană Pfizer.

Datele iniţiale arătau o eficienţă de peste 90%. Ulterior, ruşii au susţinut că vaccinul Sputnik V este eficient în proporţie de 92%, în timp ce producătorul Moderna a precizat că vaccinul produs este eficient 95%.

„Eficacitatea a fost constantă în funcţie de vârstă, rasă şi etnie. Eficacitatea observată la adulţii cu vârsta peste 65 de ani a fost de peste 94%”, au declarat Pfizer şi partenerul său german BioNTech într-o declaraţie comună.

„Au fost 10 cazuri severe de COVID-19 observate în proces, cu nouă dintre cazuri care au apărut în grupul placebo şi unul în grupul vaccinat”, au mai precizat cele două companii.

Un grup independent a urmărit rezultatele şi efectele secundare. „Până în prezent, Comitetul de monitorizare a datelor pentru studiu nu a raportat nicio problemă serioasă de siguranţă legată de vaccin”.

Singurul „element advers” a fost oboseala, la 3,7% dintre pacienţi.

Companiile au anunţat că vor solicita autorităţilor din SUA aprobarea de urgenţă a vaccinului zilele următoare. Datele vor fi transmise şi altor agenţii de reglementare din întreaga lume.

„Protecţia rapidă pe care o oferă acest vaccin – combinată cu profilul său de tolerabilitate la toate grupele de vârstă studiate până acum – ar trebui să contribuie la transformarea acestui vaccin într-un instrument important pentru abordarea pandemiei actuale”, a declarat dr. Ugur Sahin, CEO şi cofondator al BioNTech.

Pe baza previziunilor actuale, companiile se aşteaptă să producă la nivel global până la 50 de milioane de doze de vaccin în 2020 şi până la 1,3 miliarde de doze în 2021.

Sursa: www.bursa.ro

Leave a Comment