Ungaria intră începând de miercuri într-o izolare parţială din cauza covid-19, anunţă Viktor Orban

Premierul ungar, Viktor Orban, reticent până în prezent în privinţa unei înăspriri a restricţiilor în al doilea val al pandemiei covid-19, a anunţat azi o intrare parţială în izolare a Ungariei, începând de miercuri, relatează AFP, conform news.ro.

Adunările urmează să fie interzise, restaurantele închise, evenimentele culturale şi distracţia amânate, iar o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii urmează să fie extinsă între orele locale 20.00-5.00, a anunţat Orban într-o postare pe Facebook.

Întâlnirile sportive sunt menţinute, însă vor avea loc cu uşile închise.

În educaţie, creşele şi şcolile urmează să rămână deschise, însă atât în licee, cât şi în universităţi cursurile se desfăşoară online.

Aceste măsuri – care urmează să fie aprobate marţi de Parlement – urmează să fie aplicate pe o perioadă de cel puţin 30 de zile.

Ungaria, o ţară situată în Europa Centrală, cu mai puţin de zece milioane de locuitori, a înregistrat aproape 2.500 de morţi din cauza covid-19 şi aproape 115.000 de cazuri de la începutul pandemiei.

O adevărată „explozie” a covid-19 a avut loc în ultimele zile în Ungaria.

Premierul suveranist îşi exprima vineri speranţa evitării unei izolări.

„Oamenii vor ca Ungaria să continue să funcţioneze, iar economia trebuie protejată, la fel ca vieţile” oamenilor, declara vineri, la postul public de radiio, Orban.

„Vedem capătul tunelului, avem tot mai multe veşti bune despre vaccinuri”, adăuga el.

Guvernul Orban intenţionează să importe, în decembrie – în vederea unor teste clinice – „cantităţi mici de vaccinuri” din Rusia.

Alte articole

Leave a Comment