Tiberiu Marc: “Provizoratul de la Ambulanţă trebuie să se încheie”

“Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sălaj trebuie să înceapă, cât de curând, demersurile în vederea organizării unui concurs pentru desemnarea comitetului director de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă”, ne-a declarat Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean. Potrivit spuselor sale, situaţia existentă nu este deloc benefică pentru Ambulanţă, motiv pentru care “trebuie să încheiem cu provizoratul”.
Oficialul a mai precizat că, din discuţiile pe care le-a purtat cu dr. Ioana Tămaş, managerul interimar, aflată în perioada de preaviz, după ce şi-a înaintat demisia din funcţie, aceasta nu îşi mai doreşte să conducă Serviciul de Ambulanţă şi preferă postul de director medical.
În urmă cu câteva zile, la SAJ Sălaj au fost numiţi doi noi membri ai comitetului director, după ce directorul economic Emilia Turcu şi directorul tehnic Gheorghe Damian au fost demişi din funcţiile ocupate tot ca interimari. În locul lor au fost puşi, tot ca interimari, Dorina Igreţ şi Claudiu Bujor.
Decizia doctorului Tămaş de renunţa la fotoliul de manager nu îl îngrijorează pe şeful administraţiei judeţene, acesta menţionând că mai mulţi medici sălăjeni şi-au exprimat intenţia de a-şi încerca norocul la un viitor concurs pe post.
Nici Ligia Marincaş, directorul DSP Sălaj, nu îşi face griji: “Dr. Ioana Tămaş se află, încă, în perioada de preaviz. Vom identifica o soluţie cu respectarea termenului prevăzut de lege”.

4 Thoughts to “Tiberiu Marc: “Provizoratul de la Ambulanţă trebuie să se încheie””

  1. Anonymus

    Un doctor valabil pentru postul propus: dr. POP Vlad, nepotul fostului prefect Vegh Alexandru.

  2. IOAN DUSCAS

    acest nemernic a furat functia pe care o ocupa ! dar nu pot sa nu ma intreb eu care o fi motivul ? o fi avut nevoie de salariul aferent functiei ? sau o fi stiind sa faca si altceva decat cea ce a facut pana acuma ? sau esste atat de ingrijorat de „bunul mers” al politicii care s-ar fi gripat fara de el !
    la ce se mai fac alegerin daca un candidat poate sa fure locul altuia ! sa il numeasca direct banditii din justitie , politie si servicii ! ca sa nu mai stricam bani degeaba si sa ne imaginam ca si altul poate avea dreptul sa ocupe aceea functie !

  3. geo

    Domnu Dusca!
    Limbajul folosit arata caracterul omului!

  4. Anonim

    tibi, de ce mata nu ai dat bani la ambulanta in loc sa dai la biserici? cand te-a lovi Dumnezeu, cine dracu crezi ca vine sa te salveze? Ghiurco (sau al popa basinos), sau ambulanta?

Leave a Comment