SORIN CÎMPEANU: ”Masca de protecţie este absolut necesară în interior”

Masca de protecţie este „absolut necesară” în interior, fiind cea mai importantă măsură de protecţie împotriva noului coronavirus, iar vaccinarea poate pune capăt acestei crize sanitare, a declarat astăzi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, informează Agerpres.

„Masca de protecţie – absolut necesară în interior. (…) Masca este cea mai importantă măsură de protecţie. (…) Vaccinarea fiind singurul act care poate pune capăt acestei crize, restul măsurilor – mască de protecţie, distanţare, aerisire, reguli de igienă – ne ajută să ţinem sub control pandemia până când vom reuşi să-i punem punct. Vom reuşi doar atunci când vom convinge că vaccinarea este singurul act medical care poate pune capăt acestei crize sanitare. Ca ministru al Educaţiei voi face tot posibilul ca şcolile să rămână cât mai mult timp deschise cu prezenţă fizică şi să asigurăm cele mai bune condiţii şi din perspectivă educaţională dar şi din perspectiva protecţiei sanitare”, a spus ministrul , în cadrul dezbaterii „Vaccinul anti-COVID pentru copii: cum ne protejăm copiii, odată ce începe şcoala?”, organizată de Salvaţi Copiii România.

Ministrul Educaţiei a afirmat că în fiecare şcoală va fi desemnată o persoană care să faciliteze întâlnirile între persoane cu competenţe medicale şi părinţi, notează sursa citată.

„În fiecare şcoală avem o persoană desemnată pentru a asigura, a facilita întâlnirile între persoane cu competenţe medicale şi părinţi. Pentru a putea răspunde întrebărilor legate de vaccinare şi pentru a aduce argumente în favoarea respectării regulilor sanitare”, a mai susţinut Cîmpeanu.

În opinia sa, pentru predarea online sunt necesare cinci condiţii: conectivitatea la internet, disponibilitate de echipamente, conţinut digital, profesori formaţi pentru acest tip de predare şi posibilitatea unei evaluări adecvate.

„Predarea online – sub rezerva îndeplinirii a cinci condiţii, pe care îmi permit să le enumăr. Prima condiţie – conectivitate generalizată. Avem o conectivitate ceva mai bună decât aveam în urmă cu un an la deschiderea anului şcolar. Dar avem zone neacoperite. (…) Al doilea element este disponibilitatea echipamentelor. (…) Stăm mult mai bine din perspectiva disponibilităţii echipamentelor pentru elevi, dar nu suficient de bine pentru a avea o predare online generalizată. Am achiziţionat foarte multe echipamente electronice, au ajuns la elevi. Au fost şi situaţii neaşteptate, în care elevilor li s-au luat tabletele înapoi pe parcursul vacanţei de vară. Am intervenit cât de prompt am putut cu precizări care să evite acest exces de zel din partea unor directori pe care nu îi apreciez ca fiind profesionişti dacă au făcut aceste lucru. (…) A treia condiţie pentru predarea online – să existe conţinut digital. (…) Nu putem spune că avem conţinut digital corespunzător pentru toate disciplinele şi în toate şcolile. Al patrulea motiv – avem nevoie de profesori formaţi pentru predarea online. Predarea online diferă mult, foarte mult de predarea clasică”, a spus Sorin Cîmpeanu.

El a amintit că numai prin proiectul CRED au fost formaţi 50.000 de profesori, la care se adaugă şi alţii care au participat la alte proiecte şi programe de formare, însă a subliniat că nu toate cadrele didactice au beneficiat de acest tip de cursuri.

„Aproape 50.000 de profesori au trecut printr-o formare prin proiectul CRED. Au fost şi alte programe şi proiecte pentru predarea online. Însă nu toţi profesorii au beneficiat de această predare”, a declarat ministrul.

În opinia sa, evaluarea în sistem online „nu s-a făcut niciunde într-o manieră relevantă”.

„Al cincilea element pe care îl subliniez (…) – actul didactic se finalizează printr-o evaluare. Evaluarea în sistem online nu s-a făcut niciunde într-o manieră relevantă. Creăm imagini false asupra stadiului în care se află elevii, asupra stadiului în care se află şcoala românească atâta vreme cât nu avem platforme dedicate şi securizate pentru evaluarea online. Nu cred că sunt mulţi acei colegi profesori care pot garanta că în spatele ecranului cel care răspunde în procesul de evaluare este cel care trebuie să răspundă şi cel care primeşte calificativele. Nici în învăţământul preuniversitar, nici în învăţământul universitar. Având în vedere nivelul de îndeplinire parţială a acestor cinci condiţii, decizia a fost aceea de a evita la maximum posibil predarea online”, a mai susţinut Cîmpeanu.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

Leave a Comment