Sălăjenii nu se mai pot programa la vaccinarea anti-Covid

Chiar dacă etapa a II-a a campaniei de vaccinare anti-Covid, destinată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, persoanelor cu boli cronice indiferent de vârstă, precum și personalului-cheie care desfășoară activități în domenii esențiale, s-a bucurat de succes nu doar la nivel național, ci și în județul nostru, în prezent pentru sălăjenii care vor să se programeze nu mai sunt locuri disponibile în centrele de vaccinare. În acest sens, mai multe persoane s-au adresat redacției noastre sesizând acest aspect. “Am încercat să mă programez, fiind eligibil la vaccinare în această etapă și, culmea nu mai sunt locuri. Totul zero! Cu noi ce se întâmplă ce vom face sau cum trebuie să procedăm? Vom fi reprogramați? Nu ne informează nimeni nimic”, a precizat una dintre persoanele care a încercat să se programeze virual pe platforma  https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/, care și în calitate de angajator a preferat să-și păstreze anonimatul. Pentru a veni în sprijinul sălăjenilor care au încercat să se programeze la vaccinarea anti-Covid și nu au fost “eligibili” din lipsă de locuri, autoritățile, respectiv Instituția Prefectului Sălaj, nu au deocamdată niciun răspuns. Cel mai probabil, în zilele următoare se va lua o decizie în acest sens și persoanele în cauză vor fi înștiințate. În Sălaj, în doar câteva ore de la deschiderea programărilor pentru cea de-a doua etapă a vaccinării anti-Covid (accesibilă de vineri 15 ianuarie) s-au înscris pentru vaccinare peste 1.100 de persoane. La sfârșitul săptămânii trecute, după doar câteva ore de la deschiderea platformei de înscriere, în Zalău nu mai era niciun loc liber. Mulți zălăuani, eligibili în etapa a II-a de vaccinare au fost programați pentru vacinare la centrele din Cehu Silvaniei, Șimleu Silvaniei și Jibou.

Alte articole

2 Thoughts to “Sălăjenii nu se mai pot programa la vaccinarea anti-Covid”

  1. Doru

    Toata lumea a asteptat vaccinul si acesti nou „catapultati” la putere, nu stiu cum sa rezolve aceasta problema simpla???!!!

  2. Anonim

    PSD-ul rezolva simplu! Ne catapulta prin pandemie fara masca! Cum sa rezolvi vaccinarea intr-o zi a tuturor celor ce vor sa se vaccineze! In Romania e facuta macar o ierarhizare, in alte tari e anarhie! Iar in Ungaria, astepti sa ti se comunice vand te vei putea vaccina!

Leave a Comment