Medicii de familie cer sancţionarea pacienţilor nepăsători

 

Medicii de familie propun introducerea unor sancţiuni pentru pacienţii ignoranţi. Doleanţa acestora a fost motivată prin faptul că pacienţii înscrişi pe liste nu se prezintă nici măcar la examenul anual de bilanţ, care este gratuit.

„Noi punem foarte mare accent pe prevenţie. În mod normal ar fi bine să existe o sancţiune pentru cei care ignoră aceste controale şi ajung astfel la complicaţii. Dacă nu îi atingi la buzunar nu îi doare. Achitarea spitalizării de pacientul care ajunge în stare foarte gravă dacă acesta nu are examenul anual făcut ar putea fi o variantă. Considerăm că este vina lui, dacă nu s-a prezentat măcar la controalele periodice. Multe boli grave pot fi depistate încă din faza incipientă, evitând astfel complicaţiile”, a explicat medicul de familie Daniela Datcu, vicepreşedintele Patronatului Medicilor de Familie Sălaj.
Medicul sălăjean susţine că stabilirea unor sancţiuni pentru pacienţii care nu dau importanţă acestor controale au fost aduse în discuţie încă de anul trecut. „Am încercat să găsim diverse metode de a stimula prevenţia. Prin propunerea unor sancţiuni am vrut să forţăm puţin nota. Ideea e că omul trebuie adus la medic până este sănătos”, a concluzionat medicul Daniela Datcu.

Alte articole

9 Thoughts to “Medicii de familie cer sancţionarea pacienţilor nepăsători”

  1. Anonim

    dar pe medicii de famiolie cine ii sanctioneaza,cine ii trage la raspundere?

    cum se poate concepe ca trebuie sa te planifici cand sa te imbolnavesti?

  2. Anonim

    tu ca medic de familie nu iti trmura mana cand iti iei salariul per capitas si pe bolnavul asigurat de altfel cu contributie lunara il amani si programezi cand ai tu chef nu cand se simte asiguratul rau si e bolnav?
    pai de ce sa va mai tinem atunci ca si asa daca suntem bolnavi trbuie sa mergem la urgenta pentru restabilirea functiilor vitale ca voua vi s-a terminat programarea………….?????????????

  3. Ioan

    Medic Datcu: „Dacă nu îi atingi la buzunar nu îi doare. (…) Prin propunerea unor sancţiuni am vrut să forţăm puţin nota.”
    Nota la purtare. A dumitale.

  4. Anonim

    activitate comerciala fac medicii de familie nu vindecare

  5. Anonim

    Nu orice boala o depistezi printr-un examen de bilant. Iar daca randul la analize gratuite iti vine peste 3 luni, cine e de vina?

  6. Anonim

    nu incerca asta doctore ,incearca sa primesti bolnavii la cabinet cand au nevoie si consulta cum trebuie si cand suna lumea la cabinet sa nu spuneti ca nu am loc si daca nu vreti sa asteptati mergeti la spital,asa spun toti

  7. de necrezut

    ce ipocrizie Doamne pazeste ne auzi tot bolnavii sunt de vina!nu va este rusine?cand mergila ei prea des zice da nu aveti o aspirina acasa u biseptol daca te duci cand ai febra mare:de ce nu ati venit pana acum ce abureala analizele gratuite sunt facute dupa ureche daca duci limonada de socata ei iti fac la analiza de urina e totul ok negatiu poti sa pleci si cu analiza de sange la fel,nu va e frica de Dumnezeu?oare pana cand rabda aceste nedreptati fata de pacienti amarari care nu se duc cu cadouri la medicii de familie auzi familie ei ar trebui sa vixiteze fiecare familie si nu conra cost ci gratis ca in tarile civilizate,sa va fie rusine!!!

  8. Anonim

    Medicul de familie nu merge acasa la cei 2000 de pacienti pe care ii are. Are un program in zilele lucratoare si cine e b olnav merge la el.

  9. Anonim

    Oameni buni aveti grija sa nu va inbolnaviti ca veti fi sanctionati ,dar pe medici cine-i sanctioneaza ca ei isi fac de cap cum vor ei. Eu personal a trebuit sa astept 2 luni pentru un simplu bilet de trimitere pina mi la dat medicul de familie si inca a mai avut tupeul pe linga ca sunt asigurata sa imi spuna sa ma duc pe cont propriu la cabinet particular (pe linga asigurare sa platesc ca asa se face la noi ) ca acolo voi fi consultata mai bine. Se poate, dar nu toata lumea isi permite sa plateasca o gramada de bani pentru o consultatie…si asigurarea pentru ce e sa aiba cineva bani ?

Leave a Comment