Legalizarea canabisului în scop medicinal, adoptată tacit de Senat

Un proiect care prevede legalizarea activităților de cultivare, recoltare și comercializare a canabisului în scopuri medicinale în România este considerat adoptat tacit, după ce senatorii nu l-au votat în termenul legal și se duce acum la votul decisiv al deputaților.

Propunerea legislativă privind regimul juridic al plantei canabis, al substanţelor si preparatelor ce conţin canabis, utilizate în scop medical a fost adoptat tacit de Senat, lucru ce se va consemna în următoarea ședință plenară a senatorilor, ce va avea loc, cel mai probabil zilele următoare. Pentru a se putea aplica, proiectul trebuie să primească votul decisiv al deputaților și să fie publicat în Monitorul Oficial.

Scopul proiectului e să facă posibilă cultivarea, recoltarea și comercializarea plantei exclusiv pentru scopuri medicinale. În eventualitatea în care proiectul va fi adoptat, pacienții vor putea găsi în farmacii medicamente, calmante și preparate din planta de canabis, eliberate doar pe bază de prescripție medicală și utilizând un formular special, conform proiectului de lege.

Prescrierea medicală s-ar face în baza unor formulare speciale, securizate, sau în condici de prescripții medicale destinate exclusiv acestui scop. Prescrierea medicală va putea fi făcută atât în cadrul unităților sanitare umane, cât și în cele veterinare.

Potrivit textului proiectului de lege, tratamentele pe bază de canabis vor putea fi prescrise pentru a scădea durerea cronică (în special în cazul pacienților care suferă de cancer) sau pentru a determina creșterea apetitului și reducerea pierderii în greutate, simptome asociate cu HIV/SIDA.

Încă din martie, autoritățile din România luau în calcul legalizarea plantei de canabis ca terapie adjuvantă pentru bolile cronice, după ce s-a observat că poate fi folosită cu succes în cazul epilepsiilor rare (sindromul Dravet și Lennox-Gastaut). Această măsură ar aduce țara noastră în rândul mai multor state din Europa și din lume care au legalizat deja planta în scopuri medicinale.

Alte articole

2 Thoughts to “Legalizarea canabisului în scop medicinal, adoptată tacit de Senat”

  1. Anonim

    este de mult „legalizat” , cel putin in zalau
    nu este chef, petrecere de VIP si nu numai, fara sa nu se consume un pic de droguri !! sau mai mult !!
    toata lumea stie si nimeni nu face nimic ! deci este legalizat !?!

  2. Anonim

    Nu puține au fost cazurile când în bautură fetelor s-au pus droguri
    Dar politia doarme
    Poate din cauza ca marea majoritate a consumatorilor sunt copii din familii bune

Leave a Comment