„În asta constă dificultatea meseriei mele: să nu încercăm să fim peste natură, prin puterea cunoştintelor pe care le deţinem, considerându-ne Dumnezei!”

– interviu cu Artur Focşa, medic primar obstetrician-ginecolog –

Artur Focşa este un medic oarecum atipic, mai precis un profesionist care iese, cu forţa evidenţei, din tiparele doctorilor cu care ne-am obişnuit. El face parte din „noul val” al medicilor care, aşa cum spunea chiar el, înainte de mulţumirea financiară, trebuie să existe satisfacţia lucrului bine făcut, care se bazează îndeosebi pe sintagma „bucuria pacientului este şi a doctorului”.

Deşi în cabinetul particular are amenajat un birou în care, ori de câte ori are puţin timp liber, studiază diverse tratate de medicină – lucru care face parte deja din cotidian, participă la diverse seminarii, simpozioane, cursuri de specializare în ţară şi străinătate, Artur Focşa nu face tapaj pe marginea acestor subiecte. El preferă să rămână un medic lipsit de îngâmfare, mereu „la pas” cu noutăţile, până la urmă un om care emite mereu pretenţii de la propria persoană.

Reporter: De cât timp profesaţi?

Artur Focşa: Vara aceasta se împlinesc 20 ani de când am absolvit Facultatea de Medicină Generală a Universităţii de Stat de Medicină „Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, prin urmare 20 de ani de când am început să activez în specialitatea obstetrică ginecologie. Bineînţeles, în timpul facultăţii, în afara modulelor de specialităţi chirurgicale, prevăzute de programul de studii, am frecventat cercul studenţesc facultativ de ginecologie, care a jucat un rol important în alegerea finală a specialităţii care urma s-o profesez.

Rep.: Cum aţi decis să urmaţi Facultatea de Medicină şi de ce aţi ales obstetrica-ginecologia? Ce v-a determinat să alegeţi această profesie?

A.F.: Pregătirea pentru facultate a durat mult şi s-a încununat cu succesul aşteptat. Am intrat la facultate, ca sa spun aşa „din prima”, după un concurs în care au fost 16 candidaţi pe un loc.

La început, ca toţi băieţii studenţi-medicinişti, mă vedeam chirurg, sau cel puţin într-o specialitate chirurgicală. Însă, şase ani de facultate înseamnă nu numai învaţat „la greu”, dar şi foarte mult timp, efort, experienţă de comunicare, formare şi cizelare de caractere într-un tempo infernal şi sub o presiune permanentă, pentru ca, într-un final, fiecare student să-şi găsească specialitatea „pe plac”. Mi-am dorit o specialitate interesantă, care să mă solicite multilateral…

Alegerea a fost să fie obstetrică-ginecologie, care este un domeniu mai aparte al medicinei. După părerea mea, şi nu numai, este cea mai complexă specialitate, fiind foarte strâns legată de endocrinologie, urologie, chirurgie, oncologie, medicină internă, genetică, imagistică şi multe altele. Până la urmă, având în vedere toate aceste aspecte, cred că mi-a fost relativ uşor să mă decid în alegerea specialităţii.

Rep.: Care sunt cele mai mari obstacole pe care tinerii medici ginecologi le întâmpină în drumul către această profesie?

A.F.: Nu ar trebui să existe obstacole de nedepăşit în realizarea unui scop. Cred că cel mai important lucru în formarea unui viitor medic specialist, nu numai în ginecologie, este găsirea acelui „exemplu de urmat”, posesor ar unor calităţi de excepţie atât profesionale, cât şi umane. Medicina, ca artă, se fură, puţin câte puţin, cu multă răbdare… Un viitor medic ginecolog trebuie să fie permanent în epicentrul evenimentelor, adică în sala de naştere şi de operaţii. Să vadă, să asculte, să dea fără ezitare o mână de ajutor, iar după aceea, acasă, să citească încă o dată despre ce a văzut şi a auzit. Am să citez aici o maximă: „Experienţa este acel ceva pe care nu-l posezi când ai nevoie de ea, iar cand o ai, nu-ţi mai trebuie…”. Teoria fără practică înseamnă foarte puţin.

Rep.: Cu ce probleme de sănătate vin cel mai des femeile, la cabinetul dumneavoastră?

A.F.: Nu există o patologie pe care aş evidenţia-o în mod deosebit. Mă bucur foarte mult de zâmbetul femeii, care află că este însărcinată, dar sunt situaţii în care mă văd nevoit să trăiesc reale drame sufleteşti atunci când sunt nevoit să anunţ pacienta că este suspectată de ceva grav… Îi mulţumesc lui Dumnezeu când pacientele mele vin să mă anunţe că, din fericire, conduita terapeutică recomandată „a dat roade” sau a dus la vindecare.

Rep.: Sunteţi de părere că există vârsta „cea mai potrivită”, din punct de vedere medical, la care o femeie ar fi bine să treacă prin experienţa unei naşteri?

A.F.: Nu împărtăşesc această parere. Dăruirea unei vieţi nu cred că are legătură cu „vârsta potrivită”. Alt lucru este „momentul potrivit” pentru o sarcină. Este recunoscut faptul că o femeie trebuie să fie sănătoasă, sau cu o patologie cronică compensată, pentru a putea păstra o sarcina şi a naşte un copil sănătos, la termen. Pentru aceste situaţii există consultul preconcepţional.

Rep.: Există o diferenţă considerabilă între o sarcină la maturitate faţă de o sarcină în adolescenţă?

A.F.: Dacă vă referiţi la vârsta „de până la 18” şi „după 40 de ani”, atunci ambele situaţii reprezintă factori de risc pentru o sarcină.

Rep.: Ne puteti vorbi despre cele mai des întâlnite pericole la care poate fi expus fătul, în cazul unei sarcini nesupravegheate?

A.F.: Bucuria aşteptării unei naşteri se poate transforma într-o tragedie a unei familii după naştere. Este prea mare riscul pe care şi-l asumă nejustificat unii părinţi. Copilul nu este o jucărie, pe care poţi să o repari la nevoie. Ultimele studii de specialitate au demonstrat că, în cazurile copiilor născuţi cu scor Apgar mic, 80 la sută au suferit antenatal (până la naştere) şi numai 20 la sută au avut suferinţă în timpul travaliului. Nu am în vedere malformaţiile fetale sau bolile genetice. Vorbim despre patologii aparent banale: infecţii urinare sau genitale, anemii, diabet gestaţional, patologia glandei tiroide, hipertensiune arterială, infecţii specifice, precum varicela, toxoplazmoza, rubeola, sifilisul, HIV-Sida, şi multe altele. Nu pot să nu amintesc incompatibilitatea Rh-ului, care din fericire se întâlneşte tot mai rar datorită vaccinării după naştere a mamelor cu Rh negativ. Mai trebuie să adaug aici că supravegherea unei sarcini îi revine nu numai medicului ginecolog, dar şi medicului de familie, iar în situaţiile speciale şi medicilor de alte specialităţi.

Rep.: Despre câte sarcini supravegheate putem vorbi în cazul dumneavoastră, din momentul în care aţi decis să profesaţi? Câte actuale mame au trecut prin cabinetul dumneavoastră?

A.F.: Cu mare mândrie vă aduc la cunoştinţă că, până am ajuns să activez în Zalău, am practicat exclusiv în sala de naşteri şi de operaţii, unde am asistat personal circa 1.050 de naşteri. Am prins perioada când femeile năşteau natural şi le aduceau celor de acasă mai mulţi fraţiori şi surioare.

Aici, în schimb, mi-am schimbat total priorităţile medicale. Fiind instruit în cadrul programelor OMS „Maternitate fără riscuri” şi „Maternitatea – prieten al copilului”, am implementat  conduita sarcinii conform protocoalelor internaţionale mult înaintea „programelor naţionale”. Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate, iar gravidele din Sălaj, şi nu numai, au apreciat imediat acest lucru. Statistica concretă o am din 2006, de când am deschis cabinetul „Gynelux”. În 9 ani, am urmărit peste 2.000 de sarcini.

Şi lucrurile nu cred că se vor opri aici. Astăzi sunt în plină ascensiune profesională, urmând supraspecializarea în „Medicina materno-fetală”. Este un domeniu nou al medicinei, care are scop nu numai supravegherea femeii gravide, dar şi a fătului. „Medicina fetală” vede copilul din burtica mamei ca pe un pacient veritabil, pentru viaţa căruia merită să lupţi din clipa confirmării bătăilor inimii lui. Învăţ în continuare şi aplic, practic ceva de neimaginat acum zece ani. La 11-12 săptămâni de sarcină putem spune aproape totul despre „viitorul om”.

Rep.: Putem vorbi, astăzi, despre o creştere a ratei anomaliilor cromozomiale?

A.F.: Nu, nu este adevărat. A crescut rata detectării precoce a feţilor cu afecţiuni cromozomiale prin examinarea ecografică la 11-14 săptămâni şi efectuarea anumitor analize din sângele gravidei: aşa-numitul „dublu şi triplu test” şi amniocenteza. Mai mult, astăzi asistăm la o revoluţie în depistarea aberaţiilor cromozomiale (majore şi minore) la făt. Vorbim de o metodă neinvazivă, fără nici un risc pentru mamă sau făt şi cu o rată de detecţie de peste 99 la sută, aplicabilă de la 9-10 săptămâni de sarcină. Tehnologia depistării ADN-ului fetal, din sângele matern, a ajuns la posibilitatea aplicării pe scara largă, oriunde în lume, iar preţul examinării continuă să scadă. Ţări precum SUA, Marea Britanie sau China, le-au implementat deja ca metodă de screening obligatoriu în sarcină.

Rep.: Care sunt cele mai frecvente întrebări pe care vi le pun viitoarele mame, fie ele aflate la maturitate sau în perioada adolescenţei?

A.F.: Pare paradoxal, dar urmărind un scop comun, ginecologul şi femeia gravidă au o viziune total diferită asupra unei sarcini. Probabil că acest lucru vine din subconştientul femeii. Ea vine la medic cu ce are mai valoros în burtica sa, care numai „sănătos şi frumos poate fi”.

Credeam că doar femeile din Sălaj sunt interesate numai de sexul viitorului copil, dar spre marea surprindere a mea, într-un studiu care cuprindea gravide din ţări cu diferit nivel de dezvoltare socio-economică, reiesea că întrebarea: „Se vede sexul copilului?”, „Nu s-a schimbat sexul copilului?” sau „Sigur e numai unul?” este comună. Eu am să aştept, totuşi, în continuare, întrebări de genul: „Este sănătos copilaşul meu?”.

Rep.: Cancerele sferei genitale, în special de col, dar şi cele de sân, au o incidenţă mare în România, implicit în judeţul nostru. La cancerul cervical (cancerul de col uterin) suntem chiar pe primul loc în Europa. Cum am putea să le prevenim?

A.F.: Aţi atins o problemă foarte serioasă. Partea bună este că, în judeţul nostru, cancerul de col uterin se întâlneşte mult mai rar în stadii avansate. Nu la fel stăteau lucrurile cu 13 ani în urmă, când săptămânal diagnosticam femei de orice vârstă cu această patologie necruţătoare. În 2003, am realizat în practică un sistem de evidenţă şi monitorizare a patologiei colului uterin. Nu am primit însă susţinerea aşteptată. Din 2006, având la cabinet evidenţa electronică a datelor, mi-e mult mai uşor.

Anual, împreună cu colegii citologi de la Cluj, efectuăm în jur de 1.000 de teste Babeş-Papanicolau. Menţionez că programul naţional de screening al cancerului de col uterin a apărut, în aceeaşi formă, numai în 2008-2009. Evident, este un progres imens.

Din păcate, nu pot să mă laud cu aceleaşi succese în cazul cancerului de sân sau ovarian. Se petrece o „rocadă”, dacă este să ne exprimăm în termeni de şah. Incidenţa crescută a unui fel de cancer este înlocuită, din nefericire, cu altul. Mă descurajează vârsta tânără la care întâlnesc aceste forme de cancer – 25-35 ani! Mai este mult de lucrat în această direcţie. Sunt deja utilizate metode de laborator, care ne ajută să selectăm grupurile cu risc crescut pentru aceste patologii. Femeii îi rămâne doar să facă o vizită la specialist.

Rep.: Putem spune că principala cauză a cancerului de sân este factorul genetic?

A.F.: Nu este adevărat. Cancerul de sân „moştenit” se întâlneşte în mai puţin de 15 la sută din cazuri. Există un risc crescut în cazul moştenirii unei mutaţii a genei BRCA1 si BRCA2. Sunt gene responsabile de supresia tumorală. Unele persoane, bărbaţi şi femei, sunt purtători ai unei gene anormale, care nu-şi mai face treaba. De aceea, ei sunt expuşi riscului de a face diferite forme de cancer: sân, ovare, intestin, prostată, plămâni, melanoame etc. Mesajul constă în aducerea la cunoştinţă a faptului că, în cazul unei forme de cancer la rude, este indicată verificarea genelor.

Rep.: Genele responsabile pentru apariţia cancerului genital şi mamar sunt cunoscute, există teste genetice pentru evidenţierea lor?

A.F.: Da, există. Preţul acestor examinări nu ne permite să le recomandăm la scară largă, în calitate de screening. Personal, nu ezit să aduc la cunoştinţa pacientei posibilitatea examinării genetice.

Rep.: Care sunt investigaţiile pe care trebuie să le facă orice femeie pentru a preveni cancerul?

A.F.: Nu există vreo examinare care ar da un răspuns imediat şi garantat asupra stării de sănătate în perspectivă. De aceea, consultaţiile regulate cu examinare completă constituie „standardul de aur” şi investiţia cea mai bună în viitor.

Pe de altă parte, ecografia pelvină completează examinarea ginecologică, mamografia şi ecografia sânilor completează examinarea lor prin palpare, PAP-testul ne orientează asupra perspectivei oncologice a colului uterin şamd.

Conform datelor literaturii de specialitate, un cancer de col uterin evoluează de la etapa primelor modificări citologice, până la cancer microinvaziv, adică vindecabil sută la sută în 8 ani. Mi-e greu să comentez de ce se mai întâlneşte cancerul cervical…

Sânii trebuie palpaţi o zi din lună, imediat după menstruaţie, iniţial în pozitia „stat în picioare”, apoi „culcat pe spate”. Zilnic verificaţi sutienul, dacă nu se pătează în zona mameloanelor! Oricare secreţie din sâni, în afara perioadei de lactaţie, este considerată „secreţie mamară anormală” şi necesită investigată.

În cazul cancerului ovarian, simptomatologia este mult mai săracă. Totuşi, creşterea abdomenului, senzaţia de balonare, presiunea în etajul abdominal inferior, durerea cronică, tensiunea în sâni, reapariţia menstruaţiilor sau dispariţia semnelor de menopauză ar impune un control la medicul ginecolog pentru a exclude acest tip de cancer.

Rep.: Când trebuie făcute aceste investigaţii?

A.F.: Femeile care se simt sănătoase este suficient să se verifice anual. Cele cu antecedente familiale sau care prezintă semne de neregulă ar trebui să se prezinte la medic cât mai repede. Doamnelor, cu cea mai mare responsabilitate, nu pot decât să vă sugerez să nu amânaţi o clipă, vizita la medic! Problema amânată tot problemă rămâne. Chiar dacă după un calmant vă simţiţi mai bine, poate fi o falsă ameliorare. Multe boli, în schimb, evoluează imprevizibil.

Rep.: Sunteţi în favoarea vaccinarii anti-HPV, care a generat atât de multe controverse şi a fost ratat că program naţional în România?

A.F.: Ideea de a scăpa de un viciu prin vaccinarea maselor s-a dovedit a fi un eşec total nu doar la noi, în România. Nu vreau să polemizez pe acest subiect, deoarece mi-am pus speranţe mari în această metodă de profilaxie a cancerului şi sper că va reveni într-o formă finală şi bine studiat.

Rep.: Ca medic, cum evaluaţi nivelul de educaţie în ceea ce priveşte „mersul la ginecolog”? Sunt mai multe pacientele care vin pentru consultul anual, sau cele care vin doar pentru că au o problemă?

A.F.: Nu am să neg faptul că tot mai multe din adresările la cabinet sunt numite „controale profilactice anuale”. Femeile au înţeles că un consult ginecologic trebuie făcut regulat. Este foarte important ca femeia să-şi cunoască şi să-şi asculte corpul. Atunci, va fi mult mai uşor să-şi aleagă momentul potrivit pentru o vizită la medic.

Admir mamele care vin la medic cu fiicele adolescente pentru a vedea „dacă totul este în regulă”, sau grupurile „soacră-noră-nepoată”… Asta înseamnă „educaţie sanitară” şi „comunicare între generaţii”.

Rep.: Sunteţi unul dintre cei mai experimentaţi şi, totodată, cunoscuţi medici ginecologi din Sălaj. De ce nu vă putem întâlni şi pe holurile Spitalului Judeţean de Urgenţă?

A.F.: Mulţumesc pentru apreciere. La întrebarea dumneavoastră aş răspunde că „este imposibil să îmbrăţişezi necuprinsul!”. Cred şi simt, totodată, că sunt mai de folos societăţii aici, la „Gynelux”. Încrederea femeilor în supravegherea atentă şi corectă a sarcinii, precum şi încrederea în supravegherea şi conduita patologiei colului uterin sunt numai două din dovezile în acest sens.

Sunt mulţumit de faptul că am fost înteles corect, iar pregătirea mea profesională s-a dovedit, de-a lungul anilor, a fi de un real folos sălăjenilor.

Rep.: Majoritatea medicilor ginecologi sunt de sex masculin. Există o înclinaţie a bărbatului, mai mare decât a femeii, pentru a profesa în acest domeniu?

A.F.: Nu mi-am pus niciodată întrebarea aceasta. Răposatul profesor Surcel, în ultimele sale articole, spunea inversul, şi anume că obstetrica-ginecologia aparţine medicilor de sex feminin şi aducea multe argumente afirmaţiei sale. Părerea mea este că bărbaţii, instinctiv, sunt protectivi faţă de sexul opus sau faţă de persoanele mai slabe, iar femeile, la rândul lor, în subconştient, caută apărare şi întelegere. Probabil, în asta constă secretul succesului bărbaţilor în ginecologie şi în medicină, în general.

Rep.: Care e cea mai dificilă parte a meseriei dumneavoastră? De ce?

A.F.: Medicina este ştiinţa care oscilează între natură şi religie. Obstetrica-ginecologia este ramura medicinei care se ocupă de perpetuarea speciei umane. Pentru mine şi colegii mei acest lucru capătă o conotaţie total aparte, deoarece noi stăm la bazele iniţierii unei vieţi şi la prima suflare a omului. Până nu demult acestui lucru nu i se atribuia importanţa cuvenită. Studiile actuale, foarte avansate dealtfel, demonstrează că de evoluţia sarcinii şi de naştere, adică de prima suflare, depinde viitorul fizic şi intelectul omului. Greu de crezut, dar pe acest lucru se pune accentul tot mai mult.

Apoi, trebuie să recunoaştem că nimic nu poate fi mai desăvârşit decât natura. Toate tentativele omului de a o desincroniza sau de a o dezechilibra, au dus la catastrofe. La fel este şi cu organismul omului. Rolul medicului este să ajute natura, adică organismul uman, să se reechilibreze cât mai repede. Desigur, cu condiţia ca omul să nu se autodistrugă conştient sau inconştient.

În schimb, religia este refugiul nostru faţă de necunoscut.

Până la urmă, în asta constă dificultatea meseriei mele: SĂ NU ÎNCERCĂM să fim peste natură, prin puterea cunoştintelor pe care le deţinem, considerându-ne Dumnezei!

Rep.: Care este principala dumneavoastră mulţumire profesională, dar nemulţumire?

A.F.: Medicina presupune „dăruire de sine”. Nu cred că există o bucurie mai mare decât rezultatul frumos şi binemeritat al unui lucru realizat „în echipă”, medic-pacient. Bucuria pacientului este şi a doctorului.

În schimb, nemultumirea mea personală vine de la faptul că, trăind în „secolul tehnologiilor”, sunt nevoit să mă confrunt cu nişte prejudecăţi arhaice ale populaţiei, care ne trag în urmă nu numai în domeniul medical, dar şi în multe altele. Ştiu că schimbările pătrund în viaţa noastră foarte greu, însă am convingerea că românii merită să trăiască la fel de bine ca şi francezii sau italienii, de exemplu.

– interviu realizat de Olivian Vădan