Doi sălăjeni au încercat să-şi ia viaţa în perioada Sărbătorilor Pascale

Echipajele de urgenţă ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Sălaj au fost solicitate, în mini-vacanţa de 1 Mai şi de Paşte, să intervină în 457 de cazuri, ne-a declarat managerul instituţiei, Radu Coste. „Sălăjenii au fost mai liniştiţi cu ocazia acestor sărbători faţă în anii trecuţi. Media intervenţiilor pe cele şase zile a fost de 76,16 solicitări/24 de ore, vârful activităţii înregistrându-se în 5 mai, adică în prima zi de Paşte, când au fost înregistrate şi deservite 79 de solicitări.Media zilnică înregistrată s-a situat în jurul valorii dintr-o zi obişnuită”, a precizat oficialul SAJ Sălaj.
În aceste zile nu au lipsit nici incidentele deosebite. Astfel, Ambulanţa a fost solicitată să intervină în 14 accidente rutiere, în 10 cazuri de agresiune, dar şi pentru a transporta la spital 16 femei însărcinate. Alte nouă solicitări au vizat intoxicaţii cu alcool, iar în două cazuri cadrele medicale au intervenit pentru a acorda primul ajutor în două cazuri de tentativă de suicid.
Oficialii Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău au precizat că un bărbat de 41 de ani din Rus a ajuns la UPU Zalău în Vinerea Mare, în urma unei tentative de suicid prin spânzurare. Pacientul a fost tratat la Urgenţă, după care a fost internat la Secţia Psihiatrie a Spitalului, unde se află în continuare sub supraveghere medicală.
În aceeaşi zi, un bărbat de 41 de ani din Valcău de Jos a murit electrocutat, în grădina casei sale, în timp ce făcea braconaj folosind curent electric. Cadrele medicale care s-au deplasat la faţa locului nu au putut face nimic pentru a-l salva. Potrivit vecinilor, bărbatul ar fi tras nişte fire electrice de la gospodăria proprie spre râul Barcău care trece pe la capătul grădinii, cu scopul de a prinde peşte. Gestul i-a fost, însă, fatal.
O zi mai târziu, echipajele SAJ Sălaj au intervenit după ce un bărbat din localitatea Biuşa, comuna Benesat, a încercat să-şi ia viaţa ingerând o substanţă necunoscută. După ce i-a fost acordat primul ajutor, pacientul a fost transportat la Spitalul din Jibou.

Leave a Comment