Un minor a fost grav accidentat în a doua zi de Paşti

Un minor, în vârstă de doar zece ani, a fost grav rănit, iar altul, de numai cinci ani, a suferit leziuni uşoare, în urma unui accident rutier, care a avut loc luni, 6 mai, între localităţile sălăjene Cristur şi Doba. Vinovat de producerea accidentului a fost un tânăr, în vârstă de 31 de ani, din localitatea Jibou, conform informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. Potrivit sursei citate, în data de 6 mai, în jurul orei 20, pe drumul judeţean 108D, între localităţile Cristur-Doba, Alexandru T., de 31 de ani, din Jibou, conducea autoturismul proprietate personală cu viteză neadaptată la condiţiile de drum în curbă la dreapta, a intrat pe contrasens, în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar de Viorel T., de 66 ani, din Zalău, şi în coliziune laterală cu un autoturism condus de Florin B., de 38 ani, din Zalău. În urma impactului, au fost rănite cinci persoane. Veronica T., de 64 de ani, Leonard T., în vârstă de zece ani, au suferit leziuni grave, iar Viorel T., de 66 ani, Alexia T., de 5 ani, şi Alexandru T., au fost accidentaţi uşor. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, însă rezultatul a fost negativ.

Leave a Comment