Consiliul Judeţean Sălaj vrea să grăbească lucrările de reabilitare a Ambulatoriului Spitalului Judeţean

Proiectul ce vizează extinderea şi reabilitarea Ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Zalău se află la jumătatea drumului, iar reprezentanţii finanţatorului promit că se va încerca grăbirea lucrărilor, pentru ca pacienţii şi personalul medical să fie cât mai puţin afectaţi.

Demarate în luna septembrie a anului trecut, lucrările de extindere şi reabilitare a Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul SJU Zalău sunt în grafic, dau asigurări oficialii Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj, instituţie care finanţează proiectul.
În condiţiile în care lucrările se desfăşoară sub exploatare şi cum actul medical trebuie asigurat în mod continuu în Ambulatoriu, antreprenorul şi-a constituit un grafic de execuţie în funcţie de solicitările Spitalului, beneficiar direct al proiectului. Astfel, s-a decis eliberarea progresivă a spaţiilor vizate, cu condiţia ca o dată reabilitate, ele să fie date în folosinţă imediat, pentru a asigura o funcţionalitate optimă a Ambulatoriului. „La momentul actual stadiul de realizare a lucrărilor, luând în considerare şi lucrările desfăşurate în curtea interioară pentru extinderea clădirii, este de aproximativ 50 la sută, lucrările fiind în grafic, fără întârzieri”, ne-au transmis reprezentanţii administraţiei judeţene.
Până în prezent, au fost reabilitate 18 cabinete medicale, alte 18 spaţii asemănătoare, precum şi trei cabinete radiologice urmând să intre în şantier în următoarea perioadă.
„Ţinând seama de faptul că serviciile medicale din ambulatoriu sunt cele mai solicitate, urmărim scurtarea perioade de execuţie cât mai mult posibil, mai ales pentru spaţiile care se reabilitează, în aşa fel încât pacienţii şi personalul medical să fie cât mai puţin afectaţi”, afirmă Tiberiu Marc, preşedintele CJ Sălaj.
Beneficiarii proiectului, a cărui valoare se ridică la 7,5 milioane de lei, sunt, pe de o parte, personalul medical, care îşi va desfăşura activitatea în spaţii de lucru modernizate, dar mai ales pacienţii sau viitorii pacienţi din municipiul Zalău şi din zonele din jur. În cursul anului 2015, peste 111.000 de pacienţi au beneficiat de servicii medicale oferite în cadrul Ambulatoriului de specialitate.
Lucrări prevăzute a fi realizate prevăd extinderea construcţiei existente în zona curţii interioare, prin realizarea unei clădiri piramidale, care va comunica cu clădirea existentă prin intermediul unor pasarele; reabilitarea integrală a construcţiei existente – termoizolare exterioară, înlocuire tâmplărie, refacere finisaje, pardoseli, modernizare băi existente; realizare rampe de acces şi amenajare grupuri sanitare pentru persoane cu dizabilităţi; amplasarea unui lift şi a unei platforme pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi; redimensionare şi înlocuire instalaţii electrice, sanitare, de încălzire şi de ventilaţie; dotarea cu mobilier a holurilor şi a zonelor de aşteptare.

One Thought to “Consiliul Judeţean Sălaj vrea să grăbească lucrările de reabilitare a Ambulatoriului Spitalului Judeţean”

  1. Anonim

    Campanie electorala!

Leave a Comment