Când este momentul să mergi la stomatolog cu micuțul tău?

Micuțul tău are deja toți dinții la vedere sau urmează să erupă? Orice părinte se gândește la binele copilului său, să îi păstreze zâmbetul adorabil cât mai sănătos cu putință.

Cum ne putem asigura de faptul că dinții copilului rămân sănătoși o perioadă lungă de timp? Trebuie să îți obișnuiești copilul să se spele de minim două ori pe zi. După care, dacă nu ai făcut deja acest lucru, stabilește o primă întâlnire cu medicul dentist. Asigură-te de faptul că alegi cele mai bune servicii de stomatologie pentru copilul tău.

Conform specialiștilor, cea mai bună perioadă de a apela la medicul stomatolog pentru prima dată este vârsta de 1-2 ani, deoarece, la această vârstă, faza de schimbare a dinților încă nu a început. Mai târziu, după ce dinții definitivi încep să își facă apariția, părinții vor apela și la un medic specializat în ortodonție pentru a vedea dacă copilul are sau nu nevoie de un aparat dentar.

Prima vizită la dentist, un moment important

Prima vizită în cabinetul medicului dentist este o întâlnire esențială pentru copil dar și pentru părinte. Este o întâlnire care permite:

  • Depistarea existenței unor eventuale carii și, la nevoie, prescrierea unui supliment pe bază de fluor pentru a proteja smalțul dinților;
  • Depistarea sindromului biberonului – prezența a numeroase carii provocate de folosirea repetată a biberonului sau suzetei ceea ce favorizează distrugerea smalțului dentar. Dacă aceste carii sunt depistate la vârsta de 3-4 ani este adesea prea târziu. La această vârstă, unii copii prezintă deja un număr destul de ridicat de carii.

Drept urmare, vizita la medicul stomatolog este extrem de importantă deoarece acesta poate oferi informații esențiale despre posibilele carii dezvoltate din cauza suzetei sau biberonului și despre cea mai bună metodă de curățare a cavității bucale a copilului.

O primă vizită la dentist este de obicei scurtă și s-ar putea să nu implice deloc tratament dacă totul este bine. Este o vizită care îi permite micuțului tău să se întâlnească cu medicul dentist într-un mod cât se poate de prietenos. Oferă-i copilului tău toată atenția necesară igienei lui orale și vei vedea că, peste ani și ani, îți va mulțumi pentru un așa zâmbet sănătos.