Locuitorii din Cizer, protejați de riscul inundațiilor

Grație unei lucrări de reprofilare a unui tronson de aproximativ 800 de metri pe o vale din localitatea Cizer, realizată de Sistemul de Gospodărire a Apelor Sălaj și Primăria Cizer, mai mulți locuitori din zonă sunt protejați de riscul inundațiilor. Este vorba despre circa zece gospodării și zeci de hectare de teren agricol, care până în prezent erau inundate și desigur, supuse riscului de inundații, din cauza văii Boului din localitate (la ieșirea din comună la limita cu județul Cluj).

Lucrările au avut loc la începutul acestei luni, în zonă fiind decolmatată și o cantitate de 4.500 de metri cubi de material aluvionar, respectiv toaletarea arborilor. Lucrarea realizată este inclusă în programul Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa și vizează gestionarea calitativă și cantitativă a resurselor de apă, incluzând întreținerea albiilor și malurilor cursurilor de apă. Astfel, prin programul anual de gospodărire a apelor, se realizează lucrări de decolmatare, reprofilări de albii și terasamente, toaletarea arborilor, se întreprind acțiuni de cosire a vegetației și degajarea terenurilor de iarbă și buruieni.

Leave a Comment