Drumul judeţean 108A, reabilitat cu peste 100 de milioane de lei

Cea de-al şaptea investiţie implementată în judeţul Sălaj în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013 – reabilitarea DJ 108A: DN1F-Românaşi-Creaca-Jibou-Benesat – a fost recepţionată vineri, în prezenţa autorităţilor judeţene, a reprezentanţilor constructorului şi proiectanţilor. Acesta este cel de-al doilea mare proiect de reabilitare a unui drum judeţean, după tronsonul Ciucea-Crasna-Vîrşolţ, a cărui recepţie a avut loc în decembrie 2011.
Drumul, în lungime de 36,31 kilometri, a fost reabilitat şi modernizat printr-o finanţare europeană în valoare totală de aproape 103 milioane de lei. Suma a fost asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională (85 la sută), de la bugetul de stat (13 la sută) şi din contribuţia proprie a Consiliului Judeşean (CJ) Sălaj.
„Dacă am fi alocat toate fondurile pentru drumuri doar către această lucrare, am fi putut reabilita drumul în 10 ani. Dacă luăm în calcul ambele tronsoane, vom vedea că Sălajul a câştigat 20 de ani pe infrastructura rutieră”, a precizat Tiberiu Marc, preşedintele CJ Sălaj.
Pe lângă cei peste 36 kilometri de drum reabilitat şi modernizat, prin investiţia amintită a fost reabilitată o suprafaţă carosabilă de peste 236.000 metri pătraţi, s-au construit trei poduri şi 75 podeţe noi, patru poduri şi 21 de podeţe au fost reabilitate şi consolidate şi au fost amenajate şanţuri în lungime de peste 36.000 metri liniari.
„Drumurile sunt suportul de bază pentru orice activitate economică şi socială. Un drum bun este în avantajul locuitorilor zonei, al antreprenorilor, furnizorilor de servicii sociale. Înseamnă nu doar o deplasare mai rapidă şi mai sigură, ci şi economii de timp şi de bani. Un drum bun este o formă de respect faţă de cei care îl utilizează. Modernizarea şi menţinerea drumurilor în condiţii decente este una din priorităţile mele”, a mai spus Marc.
Drumul judeţean creează o alternativă de traseu la DN 1F şi DN 1H pentru accesul înspre şi dinspre zona Jibou – Baia Mare, Satu Mare, Cluj-Napoca şi Oradea, fiind o axă de circulaţie şi comunicare atât pentru judeţul Sălaj, cât şi în conectarea cu municipii importante din zonă
Prezent la recepţia lucrărilor, deputatul PDL, Lucian Bode, a declarat: „În 2010, acest proiect era eligibil, dar fără sursă de finanţare. Cu alte cuvinte, am reuşit, dar fără loc. În acelaşi an, la Zalău a venit în vizită premierul Emil Boc, prilej cu care am adus în discuţie proiectele Sălajului, declarate eligibile, dar care, din diferite motive, nu erau finanţate. Propunerea pe care am făcut-o împreună cu autorităţile judeţene a fost ca economiile care rezultă în urma licitaţiilor pentru toate reabilitările de drumuri prin POR să fie distribuite către acest obiectiv. Acest lucru s-a şi întâmplat. Mă bucur că Sălajul, încet-încet, la nivel de infrastructură rutieră începe să arate a judeţ european”.

One Thought to “Drumul judeţean 108A, reabilitat cu peste 100 de milioane de lei”

  1. Panglicarii

    Buni la taiat de panglici…
    Festivism de doi lei…
    La asta se pricep si ei…
    La rezolvat probleme serioase ale comunitatii…ioc.

Leave a Comment