Doar opt sălăjeni în cursa pentru Camera Agricolă

Opt sălăjeni şi-au depus, până în acest moment, candidaturile pentru alegerile pentru Camera Agricolă, programate să aibă loc în 10 noiembrie, ne-a declarat Vaida Bela, preşedintele Comisiei electorale agricole care va coordona alegerile din teritoriu. Cei interesaţi să-şi încerce norocul pentru unul din cele 25 de locuri ale Colegiului Judeţean al Camerei Agricole Sălaj mai au la dispoziţie doar trei zile ca să-şi depună candidaturile. Din structura de conducere a acestei instituţii vor face parte opt reprezentanţi ai asociaţiilor de fermieri, câte doi de la patronate, sindicate şi cooperativele agricole, un reprezentant al proprietarilor de păduri, unul al unităţilor ce cercetare şi unul al medicilor veterinari, patru fermieri peste 35 de ani şi alţi patru, sub 35 de ani.
„Cei care vor să candideze pentru cele opt scaune de reprezentanţi ai fermierilor trebuie să prezinte minim 30 de semnături ale susţinătorilor, adunate din trei comune diferite, cu menţiunea că din fiecare comună trebuie să adune minim zece semnături”, a explicat Vaida.
În cazul în care nu vor fi suficienţi participanţi la alegeri, Camera Agricolă va funcţiona cu mai puţini membri. „La categoriile unde nu vor exista delegaţi, nu se vor face alegeri, iar Colegiul Judeţean va fi compus din mai puţini membri. Întrucât legea nu stabileşte un număr minim de electori, alegerile pot fi validate chiar dacă prezenţa la vot nu va fi foarte mare”, a mai spus preşedintele Comisiei electorale agricole.
Până la această dată, factorii implicaţi în organizarea scrutinului nu au găsit şi sursa de finanţare, care să suporte cheltuielile pe care le presupune confecţionarea a zeci de ştampile, tipărirea celor circa 25.000 de buletine de vot şi remunerarea membrilor celor 61 de secţii de votare din judeţ. Suma necesară se ridică la minim 25.000 de lei.
Mandatul celor care vor câştiga în 10 noiembrie este de un an, după care va fi organizat un nou scrutin, miza fiind un mandat de patru ani. Au drept de vot doar acei fermieri care sunt înscrişi în Registrul Agricol. Lista finală a electorilor va fi publicată cu 45 de zile înainte de ziua votului.

Alte articole

2 Thoughts to “Doar opt sălăjeni în cursa pentru Camera Agricolă”

  1. Anonim

    lingaul lui capalnasiu

  2. Anonim

    a tradat prietenii si pnl-ul

Leave a Comment