Campania de informare „PNDR vine în satul tău” ajunge la Bobota

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a demarat cea de-a doua etapă a Campaniei de Informare „PNDR VINE ÎN SATUL TĂU”. Astfel, în perioada august – noiembrie 2013, la nivel naţional, vor avea loc 1.850 de întâlniri cu beneficiarii PNDR.
Potrivit unei informări făcute de PNDR, în judeţul Sălaj, în luna septembrie, caravana de informare va fi prezentă în localitatea Bobota. Informaţiile se se vor axa pe consilierea şi sprijinul oferit beneficiarilor pentru derularea proiectelor pe care le implementează. Mai precis, promotorii care activează în cadrul campaniei, vor comunica beneficiarilor şi publicului participant informaţii privind: respectarea obligaţiilor contractuale şi evitarea neregulilor sau a fraudelor, cu evidenţierea clară a posibilelor consecinţe şi penalităţi; realizarea şi respectarea graficului de eşalonare al plăţilor efectuate prin PNDR; aspecte ale întocmirii şi respectării declaraţiei de cheltuieli; derularea procesului de achiziţie a bunurilor, serviciilor şi lucrărilor; posibilităţile de dezvoltare durabilă a mediului rural.
În acelaşi context, evenimentele programate îi vor pregăti pe cei interesaţi în a-şi dezvolta spiritul antreprenorial – necesar pentru derularea proiectelor europene – şi vor putea informa publicul despre ultimele noutăţi legate de finanţarea agriculturii şi dezvoltării rurale în România.
Obiectivul principal al Campaniei de Informare „PNDR VINE ÎN SATUL TĂU” este creşterea indicelui de absorbţie efectivă şi corectă a fondurilor nerambursabile acordate prin PNDR, în sensul creşterii gradului de acurateţe şi corectitudine a întocmirii cererilor de plată, precum şi a cererilor de finanţare.

2 Thoughts to “Campania de informare „PNDR vine în satul tău” ajunge la Bobota”

  1. Anonim

    Ce inseamna PNDR? Ce partid politic este PNDR?

  2. Ioan C.

    Ziua, ora si locul organizarii evenimentului, nu se cunosc sau ati omis sa precizati?

Leave a Comment