RAFTUL CU CARTE: Un tată care își ține promisiunile

autor: Scott Hahn

S-o recunoaștem: noi, oamenii, n-am vrea ca Dumnezeu să ne iubească atât de mult. E pur și simplu prea solicitant pentru noi. Ascultarea e una, dar acest fel de a iubi pretinde în mod evident mult mai mult decât respectarea poruncilor. Necesită nici mai mult nici mai puțin decât totala dăruire de sine. Acest lucru nu pare a fi dificil pentru persoanele infinite ale Sfintei Treimi, dar pentru creaturi ca noi o astfel de iubire este un apel la martiriu. Această invitație presupune mult mai multă suferință și negare de sine decât simpla renunțare la ciocolată în Postul Mare. Ea cere nu mai puțin decât faptul de a muri pentru noi înșine în mod constant.
În volumul Un Tată care își ține promisiunile, Scott Hahn zugrăvește cu măiestrie tabloul complex al iubirii lui Dumnezeu manifestată prin legământ în istoria mântuirii. Haideți să-l însoțim în dezvăluirea supremei aventuri a planului lui Dumnezeu pentru omenire – începând cu creația și continuând de-a lungul generațiilor până la venirea lui Cristos şi nașterea Bisericii. Parcurgând această carte, veți înțelege că puteți avea încredere și că, inclusiv în viața voastră, Dumnezeu îşi va ține promisiunile părintești.
„Ideea centrală a lui Scott Hahn-aceea de legământ și înrudire (familie)-se dovedește a fi o piatră Rosetta pentru hieroglifele biblice, ba mai mult – una dezarmant de simplă. După ce ai aruncat o privire prin aceste lentile nu vei mai privi niciodată imaginea panoramică a istoriei mântuirii aşa cum o făceai până atunci.”
PETER KREEFT, PROFESOR DE FILOZOFIE, BOSTON COLLEGE

Cartea poate fi comandată de la Web: https://galaxiagutenberg.ro/

Leave a Comment