RAFTUL CU CARTE: Cum am putut trăi până acum fără Ana Blandiana?

Motto: “Cu timpul am ajuns să cred că bunătatea, capacitatea oamenilor de a fi buni, ar putea fi cheia de boltă a salvării oamenilor.” (Ana Blandiana)

În anul editorial 2021, a văzut lumina tiparului o carte a profesoarei universitare și critic literar Serenela Ghițeanu. Ea se intitulează “Cartea cu delfini. Convorbiri cu Ana Blandiana” și a fost publicată în cadrul colecției MEMORII/JURNALE a Editurii “Humanitas”. Lucrarea se înscrie în seria de opere ce redau convorbiri cu scriitorii. Ele sunt printre cele mai citite tipuri de cărți din România după 1989. Apariția ce-o semnalăm azi se deosebește de celelalte lucrări de acest tip prin maniera în care este concepută convorbirea cu scriitoarea Ana Blandiana. De data aceasta, cea intervievată nu este supusă unui tir de întrebări iscoditoare. Serenela Ghițeanu reprezintă, aici, vocea cititorului care-și expune opiniile despre ce a scris Ana Blandiana și acestea se confruntă cu viziunea autoarei despre propria creație. Așadar, putem spune că avem  opera Blandianei văzută în două oglinzi paralele. În felul acesta, cartea este o micromonografie, cititorul află din paginile ei cine este Ana Blandiana, parcursul său existential, diversele tipuri de opere pe care i le datorăm, precum și viziunea despre lume și viață a autoarei.

Inedit este și titlul scriiturii, ”Cartea cu delfini…”. Semnificația acestuia o aflăm atât din coperta a doua a volumului , cât și din explicațiile intervievatoarei, dar mai ales ale celei intervievate. Titlul cărții provine dintr-un mesaj pe care Nicolae Steinhardt l-a adresat Anei Blandiana, unul în care scriitoarea  are parte de o portretizare neobișnuită, făcută, însă, cu grație și multă simpatie: „Ca și făptura delfinului, scrisul Anei Blandiana e aerodinamic, cu totul menit vitezei și înaintării; grației și săltării. Jucăuș blând, prietenos, sprinten; arcuit, precis și cât se poate de misterios. Așa și vocația Anei Blandiana… Aș spune că Ana Blandiana e un delfin…”

Delfinul este simbolul recurent în carte. Ce reprezintă/simbolizează el, o aflăm dintr-un motto la capitolul “Eseurile” și el motivează și titlul cărții : “La vechii greci, a omorî un delfin era la fel de grav cu a omorî un om, căci delfinii erau socotiți foști oameni care și-au părăsit cetățile  pentru a locui în mare, fără a-și părăsi obiceiurile omenești, obiceiurile unei umanități ideale, revoltate, revolute. De aceea, gândul la delfini este gândul la o lume mai bună, la o natură mai blândă, la un univers mai frumos, la basmele cu binele care învinge…”

Laitmotivul cărții este BINELE, în diversele lui întruchipări omenești pe care volumul ni le aduce în prim-plan, începând cu tatăl poetei , cu soțul ei Romulus Rusan, cu George Ivașcu și, de ce nu, pe cei cărora le este închinat Memorialul de la Sighet. Nu întâmplător, am ales ca motto al notelor mele de lectură tocmai un citat ilustrativ pentru viziunea scriitoarei despre Bine.

La rândul ei, intervievatoarea, Serenela Ghițeanu, o excelentă interpretă a bogatei opere blandiene, aflată și ea într-o “dispoziție delfinească de zile mari”(apud    Pătrășconiu), decriptează simbolul delfinului: “există o revenire  a motivelor delfinului și mai ales ale îngerului, care sunt curente în opera dumneavoastră, ca simboluri de puritate și de Transcendență”.

Cartea ce-o punem azi pe raft are cinci capitole: “Biografice”,”Poezia”,     ”Proza”,”Eseurile” și ”Lumea noastră”. Capitolele dedicate operei au două părți: în prima, criticul literar al revistei săptămânale “Revista 22”, doamna Serenela Ghițeanu, ne face cunoscute volumele reprezentative ale celei intervievate, face pertinente aprecieri asupra lor, cu exemple concrete din texte, iar apoi Ana Blandiana ne propune propria viziune despre ce-a scris, oferind astfel cititorului o cheie de lectură adecvată a unor opere atât de bogate și diverse.

Prin dialog neconvențional, cele două interlocutoare se completează reciproc, făcându-ne să înțelegem cum se cuvine atât poezia , proza, eseurile, precum și  activitatea civică a autoarei, care, aproape un deceniu, și-a pus deoparte munca de la masa de scris pentru a coborî în Cetate, implicându-se în mod constructiv în problemele timpului. Ce-a făcut la Sighet este doar una dintre mărturiile ce-i onorează personalitatea, așa cum ea a făcut să nu intre în uitare adevărații “delfini” ai neamului.

În afară de primul enunț din titlu (“Cartea cu delfini”), totul îmi place în acestă operă. Cei care știu puține despre Ana Blandiana, găsesc în paginile ei informații prețioase atât despre biografia autoarei, cât și despre bogata ei creație artistică. Astfel, în primul capitol intitulat “ Biografice”, Serenela Ghițeanu oferă cititorului esențiale date concrete despre traseul existential al scriitoarei, atât ca om, cât și ca artist : “Ana Blandiana este numele literar al Otiliei -Valeria Coman, căsătorită Rusan. S-a născut la Timișoara, la 25 martie 1942 . Este fiica unui preot considerat de comuniști chiabur și condamnat politic. Pentru a evita șicanele timpului, Otilia Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei, respectiv Blandiana, Alba. A absolvit Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca. Datorită originii ei, timp de patru ani nu a putut să se înscrie la facultate. De asemenea, pentru mesajul creațiilor sale, i s-a luat în trei rânduri dreptul de a publica, iar cărțile  i-au fost scoase și din biblioteci. A debutat în revista ”Tribuna” din Cluj. În redacția acesteia l-a cunoscut pe Romulus Rusan, el cerând-o de nevastă la numai două ore după ce s-au întâlnit. Acesta s-a afirmat ca scriitor în primul rând prin lucrarea “America ogarului cenușiu”. După 1989, timp de zece ani i-a dedicat activității civice. Este unul din inițiatorii Alianței CIvice pe care o conduce între 1991-2001. A fost fondatoare și Președinte al Academiei Civice, care realizează sub egida Consiliului Europei, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet. Este autoare a 26 de cărți publicate în română și a 60 de volume apărute în 26 de limbi. În literatura noastră, ea s-a afirmat în cadrul generației 1960, cea care a promovat neomodernismul. Din ea fac parte Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Constanța Buzea, Adrian Păunescu… Ce are specific creația sa poetică, aflăm din capitolul “Poezia” al acestui volum.

Excelentă cunoscătoare a tot ce a scris  Ana Blandiana, criticul literar Serenela Ghițeanu împarte opera poetică a acesteia în trei perioade, cărora le dă și nume distincte : 1. “Vârsta inocenței, care cuprinde volumele: “Persoana întâia plural ”, “Călcâiul vulnerabil”, “A treia taină ”, “Cincizeci de poeme”, “Octombrie, noiembrie, decembrie”, “Poezii”, “Somnul din somn”. 2. Vârsta revoltei– aceasta fiind reflectată în volumele : “Stea de pradă”, “Arhitectura valurilor”.  3. “Vârsta neliniștii”– ce o definesc paginile din volumele: ”Soarele de apoi”, ”Refluxul sensurilor”, ”Patria mea A4”.

Ana Blandiana nu a contestat această grupare tematică a volumelor și mărturisește că nu se simte înrudită cu niciunul dintre poeții  din “generația Labiș sau Stănescu”. Dimpotrivă, se simte înrudită cu Eminescu sau cu Blaga: “Sunt mândră să seamăn cu Eminescu sau cu Blaga… pentru că, de fapt, nu paginile noastre, ci sufletele noastre seamănă. ”

Poetă, prozatoare, nuvelistă, romancieră, eseistă, Ana Blandiana a primit de-a lungul anilor 23 de premii literare, iar opera ei a fost tradusă în 26 de limbi. Este foarte cunoscută peste hotare și foarte apreciată, poate mai mult decât la noi în țară. Aș menționa doar faptul că dânsa este “Membră a Academiei Europene de Poezie”, a “Academiei de Poezie <<Stéphane Mallarmé>>” și a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO).”

Aserțiunea din titlul acestor note de lectură este ilustrativă pentru modul în care creația Anei Blandiana este receptată și evaluată în lume. Ea aparține unui cronicar spaniol și face parte din cronica acestuia la un volum de proză al autoarei noastre: “N-o să uit cât trăiesc ce am simțit citind o cronică spaniolă care, după o analiză plină de finețe estetică a fantasticului, folosit ca un instrument de  înțelegere  a realității, se termină prin exclamația aproape exaltată <<Cum am putut trăi până acum fără Ana Blandiana? >>”

Din păcate, noi cei de azi, putem trăi foarte bine atunci când ne punem pe noi în prim-plan, iar adevăratele valori spirituale le lăsăm să-i bucure pe alții.

La apariția “Convorbirilor cu Ana Blandiana”, Cristian Pătrășconiu a publicat în ”Revista 22” o cronică de întâmpinare intitulată “Bijuterie editorială cu delfini”. Într-adevăr, cartea este “o bijuterie de document literar, afectiv și confesiv . ”  Dincolo de valoarea informativă/referențiată a acesteia, mărturisirile/reflecțiile Anei Blandiana sunt adevărate poeme în proză prin bogăția lor semantică , prin claritatea și armonia frazării ce poartă marca unei personalități,  nu numai literare, ci și umane, civice, cu care orice literatură s-ar mândri : “Scriu pentru că n-am descoperit nici o altă soluție mai eficace , mai totală, nevoii mele de a exista… dar și că ființa mea are un sens”. “Libertatea este refuzul fiecărui om, în fiecare clipă, de a lăsa pe altul să gândeascăî în locul lui”. “Cu timpul, am ajuns să cred că omul-care se naște bun-trebuie să aibă grijă de acest dar primit la naștere, să nu-l piardă, să nu-l degradeze, să-l exerseze ca pe orice talent care, neexersat, dispare”. “Răutatea mi s-a părut întotdeauna o formă violentă de prostie”. “Poezia-superlativ al literaturii”.

 

prof. Octavian Guțu

3 Thoughts to “RAFTUL CU CARTE: Cum am putut trăi până acum fără Ana Blandiana?”

  1. O simplă întrebare

    Scriitoarea a primit viză de la securitate să călătorească în SUA un an de zile, în anii 80, și, atenție, împreună cu soțul, fapt incredibil în acele vremi. Atunci s-a scris și cartea menționată. Noi nu puteam călători decât în țările socialiste. Asta să ne spui Guțu, de ce ? Mai știm că securitatea nu făcea aceste favoruri decât ciripitorilor !

    1. CoNic

      Interesantă și justificată întrebare! Mai ales că e vorba și de ieșire și de intrare (viza). Sigur, trebuia să îndeplinească niște condiții! Dar, fără a fi suspectat de vreun partizanat, știu și știm că așa a fost mereu. Miron Costin ne atrăgea atenția, foarte serios, că „Nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri”!
      De aceea cred că opera e operă, ( trebuie tratată ca atare),și că, poate, n-ar fi putut fi realizată fără anumite compromisuri, În fond ce e viața socială sau cea de familie? Nu un lung și nesfarșit șir de compromisuri? Ele sunt inerente! Compromisurile pot sparge multe bariere care, pentru mulți, pot părea de netrecut. Poate, mi se va spune că sunt compromisuri și compromisuri. Așa este!
      Oricum, cartea „America ogarului cenușiu”, de pildă, citită de mine imediat dupa apariție, scrisă, după părerea mea, cu o tentă „neutră” ,ca să nu supere „organele”, mi s-a părut o fereastră deschisă spre alte orizonturi, dincolo de „frontiera” existentă la acea vreme. Întreb ( retoric, normal): Puteam afla despre acele realități altfel? Sigur, repet, e doar o întrebare.

  2. […] Guțu, Cum am putut trăi până acum fără Ana Blandiana?, în Magazin Sălăjean, 19 ianuarie […]

Dă-i un răspuns lui CoNic Anulează răspunsul