Nu avem voie să uităm! Mii de evrei din Sălaj au fost deportaţi la Auschwitz

Ziua Internaţională de Comemorare a victimelor Holocaustului şi împlinirea a 70 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz, cel mai mare lagăr de exterminare nazist, vor fi marcate şi în acest an, la Zalău, printr-o serie de activităţi. Acestea sunt organizate de Biblioteca Judeţeană „Ioniţă Scipione Bădescu” (BJS) Sălaj, Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” (API) Zalău şi Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă (MJIA) Zalău.

Pe tot parcursul zilei de 27 ianuarie sala „Scriitorilor sălălăjeni” de la BJS Sălaj va găzdui mai multe activităţi dedicate publicului. După cum a explicat Florica Pop, managerul instituţiei precizate, este vorba despre prezentare de carte, vizionări de filme, discuţii interactive despre cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz – Birkenau, Polonia, eliberat în urmă cu 70 de ani de armata sovietică în anul 1945. Cunoscut drept cel mai mare lagăr de exterminare nazist, Auschwitz a devenit locul emblematic de implementare a soluţiei finale, un element major în punerea în practică a Holocaustului, estimându-se că cel puţin 1,1 milioane de persoane au fost omorâte acolo, din care peste 90 la sută au fost evrei, inclusiv din judeţul Sălaj, majoritatea din Şimleu Silvaniei.

Mărturii ale supravieţuitorilor

Reprezentanţii bibliotecii s-au pregătit intens şi au selectat o serie de mărturii ale supraveţuitorilor de la Auschwitz, pe care le vor prezenta publicului, prezent astăzi, 27 ianuarie, la activitatea dedicată Zilei Internaţionale de Comemorare a victimelor Holocaustului. Sunt mărturii cutremurătoare care au intrat in istorie.
„În lagăr ardeau crematoriile după fiecare transport cu evrei. Mirosea a carne arsă şi ştiam ce se întâmplă. Se făceau apoi trieri pentru muncă şi ne rugam să nu fie de faţă doctorul Mengele, supranumit doctorul Moarte, căruia îi plăcea să omoare şi să facă experimente pe evrei. Dormeam pe pământul gol, ne spălam cu săpun făcut din grăsimea celor ucişi, iar de mâncat mâncam nişte iarbă cu nisip în ea. Mă cufundasem într-o tăcere grea. Treceau zilnic prin faţa barăcii umbre, oameni care luau drumul morţii”. (Irina Berenstein – supravieţuitoare Auschwitz)
„Pe rampa morţii de la Birkenau cobora, în 1944 şi Cristea Hajnalca, pe vremea aceea doar o fetiţă de 13 ani. Deşi era prea mică să ştie mirosul morţii, fetiţa a simţit în aer că doamna în negru începea să muşte. Pe ritmuri de vals, Josef Mengele, îngerul morţii, făcea prima selecţie: în stânga moartea, în dreapta, viaţa. Gesturi scurte, frânte, nemţeşti… Ca un ordin răstit de viaţă şi de moarte. Nimeni nu ştia care din gesturile doctorului Mengele înseamnă viaţa. Dacă ceea ce se petrecea în lagăr se putea numi viaţă. Stânga, dreapta, stânga, dreapta, Mengele ne-a selectat acolo şi când s-a uitat la mine mama l-a rugat foarte mult să mă lase şi pe mine acolo pentru că, spuneau că cine merge în partea asta o să fie mai bine, dar nu a fost aşa pentru că toţi care mergeau acolo au fost executaţi”. ( Cristea Hajnalca)
„Vaietele deznădăjduite şi ţipetele de durere ale miilor de oameni nevinovaţi, deportaţi şi închişi în lagărele de concentrare naziste, plânsetele, blestemele şi urletele lor se amestecau, toate, într-un singur şi neîntrerupt vuiet al durerii şi disperării, al revoltei şi neputinţei. Şi totuşi, în acest unic şi neîntrerupt vuiet, s-au auzit, de-a lungul întregii nopţi fasciste, nişte ţipete distincte, sfâşietoare, de o intensitate gregară!” (Oliver Lustig – supravieţuitor)

„În lagărele de concentrare totul era greu, dureros de greu”

„În lagărele de concentrare totul era greu, dureros de greu. Şi să flămânzeşti ani de zile, şi să fii schingiuit zilnic, şi să n-ai unde şi cu ce te spăla, şi să porţi saboţi în picioarele goale, pline de răni, şi să nu mai ştii nimic de ai tăi, şi să munceşti ca un sclav. Şi să fii cobai pentru experienţe. Era enorm de greu să trăieşti şi aproape imposibil să supravieţuieşti.
În lagărele de concentrare totul era îngrozitor de uniform. Mereu şi peste tot aceleaşi garduri de sârmă ghimpată, aceiaşi stâlpi de susţinere încovoiaţi spre interior, aceleaşi turnuri de pază cu aceiaşi SS-işti, aceleaşi barăci, aceiaşi Kapo, Block şi Lagerälteste-ri, aceleaşi comenzi, aceleaşi înjurături şi aceleaşi pedepse, aceleaşi mizere porţii de mâncare, aceleaşi boli, aceleaşi gemete şi blesteme. Numai der Tod, moartea, era inimaginabil de variată. În lagărele de concentrare puteai să mori: rupt în bătăi, călcat în picioare sau izbit cu capul de zidul Bunker-ului. Puteai să mori aruncat în prăpastie în timp ce cărai bolovani pe o creastă, aruncat de pe zid ori de pe schelă sau aruncat peste firele de sârmă ghimpată purtătoare de curent de înaltă tensiune. Puteai să mori spânzurat de gât, de picioare ori cu mâinile răsucite şi legate la spate. Puteai să mori sugrumat, ori înecat într-o baltă cu mai mulţi deodată sau singur, într-o găleată cu apă. Puteai să mori schingiuit, torturat, sfâşiat de câini-lup sau îngropat de viu în pământ, până la bărbie. Puteai să mori datorită unor injecţii făcute cu diferite otrăvuri în venă, direct în inimă sau în plămâni.
Puteai să mori împuşcat în ceafă, mitraliat, sfârtecat de grenade sau pârjolit cu aruncătoarele de flăcări. Puteai să mori zăvorât în trenurile morţii, asfixiat în primitive dube sau moderne camere de gazare. Puteai să mori îngheţat în căzi cu apă rece ori ţinut în pielea goală iarna, afară, în zăpadă şi stropit din 30 în 30 de minute cu apă. Puteai să mori ars în şanţuri, pe rug sau în crematorii.
Nu se ţipa sau brusca, pentru că ar fi creat panică, 3.000 de oameni fiind greu de stăpânit. Se vorbea frumos şi eram minţiţi foarte convingător că cei care erau trimişi spre camerele de gazare se duceau la duşuri. Nu mai vorbim de ceea ce se întâmpla în acele camere, unde când se aruncau granulele acelei substanţe, cum fiecare călca pe cadavrul celor morţi pentru încă o gură de aer. Dar nu supravieţuia nici unul. Uneori naziştii erau obligaţi să folosească răngi de metal pentru a descleşta cadavrele, pentru că în chinurile morţii se forma o piramidă, fiecare dorind să prindă ultima gură de aer. În lagărele de concentrare, unde der Tod, moartea, era la ea acasă puteai să mori şi de moarte naturală. Şi au murit mulţi, sute de mii, de moarte naturală: de foame … de sete …de epuizare …de boală ….de dor. Dor de copii, de părinţi, de soţie, de iubită ….Dor de casă ….de ţară … de libertate …. dor de viaţă ….V…I…A…Ţ…Ă!” (Oliver Lustig)

„Ne rugam toată ziua să scăpăm din infernul acela”

„Ţin minte că ne rugam toată ziua să scăpăm din infernul acela. Într-o zi, pe mama au luat-o şi de atunci n-am mai văzut-o. Mai târziu am aflat că fusese dusă în camera de gazare. Eu am scăpat fiindcă eram tânără. Îmi amintesc că a trebuit să defilez goală prin faţa celebrului doctor Mengele, iar el a decis că puteam rămâne în viaţă, fiindcă eram bună de lucru. De multe ori ne duceau şi noaptea la muncă. Trebuia să reparăm nişte maşinării mari, care nici nu ştiam exact la ce foloseau. Eram murdare, pline de păduchi. Săpun nu ni se dădea şi nici măcar chiloţi nu aveam pe noi. Munceam mult, iar masa zilnică se compunea doar din 120 g pâine, puţină margarină şi gem.” (Viorica Lauszner – supravieţuitoare)
„Grupul meu a fost dus într-o clădire. A trebuit să ne dezbrăcăm şi o fată mi-a tăiat părul, apoi m-a ras în cap. Cum am intrat la duş, am primit un săpun mic pe care erau gravate cuvintele Jude Seife (săpun evreiesc). După ce am făcut duş, o femeie ne-a spus unde ne aflăm: Sunteţi la Auschwitz 2 Birkenau, Lagăr C”. (Elly Gross – supravieţuitoare, orginară din Şimleu Silvaniei)
„Sub mine şi deasupra mea zăceau morţii şi răniţii. Unii respirau, alţii gemeau. Brusc, am auzit un copil strigându-şi mama. Suna de parcă ar fi fost fetiţa mea. Am izbucnit în lacrimi. Execuţiile au continuat, iar oamenii continuau să cadă. Am început să împing cadavrele de teamă să nu fiu îngropată de vie. Dar încercam să fac asta astfel încât poliţiştii să nu-şi dea seama. După o vreme, s-a lăsat liniştea. Se întuneca. Germani cu automate îi împuşcau pe cei răniţi. Am simţit pe altcineva, deasupra mea, prefăcându-se a fi mort, indiferent cât de greu era. Apoi am simţit cum ne acopereau cu pământ. Am închis ochii să-i protejez. Când s-a întunecat de tot şi s-a lăsat liniştea – o linişte mortală, în sensul propriu al cuvântului – […] m-am dezgropat. Am văzut şantul umplut cu mii de oameni ucişi. M-am speriat. Ici şi colo pământul se mişca – oameni pe jumătate vii încercau să respire.
Am văzut grupuri de barbaţi, femei, copii şi bătrâni dezbrăcaţi. Erau duşi la marginea unui şanţ şi împuşcaţi de către soldaţi. Apoi aduceau un alt grup. Am văzut oroarea asta cu proprii ochi. Chiar dacă nu stăteam aproape de şanţ, puteam auzi urletele groaznice ale oamenilor îngroziţi, vocile pierdute ale copiilor care plângeau «mama, mama…». Am văzut o femeie tânără goală hrănindu-şi la sân copilul gol, când un poliţist a venit la ea, a luat copilul şi l-a aruncat în şanţ. Mama s-a grăbit către copil. Un fascist a împuşcat-o în cap şi a căzut în şanţ. Dacă mi-ar fi povestit cineva asta, nu aş fi crezut. Este imposibil de crezut!” (Dina Mironovna Pronichev)

La API – „Nu ne permitem să uităm. 70 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz”

Cabinetul de matematică de la API Zalău va găzdui marţi, 27 ianuarie, începând cu ora 13, o activitate dedicată Zilei Internaţionale de Comemorare a Holocaustului şi împlinirea a 70 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz- Birkenau, activitate organizată de Colegiul Tehnic API în parteneriat cu MJIA Zalău şi BJS Sălaj. Activitatea este inclusă într-un proiect educaţional dedicat neuitării dramei istoriei intitulat „Nu ne permitem să uităm. 70 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz” şi presupune mai multe activităţi: realizarea unui material destinat orelor de dirigenţie; vernisajul unei expoziţii de fotografie – Auschwitz lagărul morţii; vernisajul unei expoziţii de carte – Holocaustul în literatură; prezentarea proiectului „Stolperstein – Piatră de poticnire împotriva uitării”; momente de lectură din cartea Evei Mozes Kor – „Am supravieţuit lagărului morţii” şi vizionare de film – „The sorth life of Anne Frank” . Potrivit organizatorilor, aceste activităţi educative au ca scop conştientizarea publicului cu privire la existenţa acestui episod negativ din istoria omenirii, al educării tinerilor în spiritul toleranţei, a respectului faţă de cultura şi civilizaţia celuilalt. Şi astfel, sperăm „să nu mai existe războaie, să nu mai existe experimente fără consimţământ în cunoştinţă de cauză, să nu mai existe camere de gazare, să nu mai existe bombe, să nu mai existe ură, să nu mai existe omoruri, să nu mai existe un alt Auschwitz”, spunea Eva Mozes Kor, o supravieţuitoare a infernului de la Auschwitz, originară din localitatea Porţ, judeţul Sălaj.

La Auschwitz au ajuns peste 8.000 de evrei din Sălaj

La recesământul din anul 1930, în judeţul Sălaj, au fost înregistraţi 14.000 de evrei, cu 1.000 mai puţin faţă de judeţul Cluj. Chinurile şi umilinţele la care au fost supuşi evreii din Sălaj au început chiar de la ghetoul din Cehei, unde au stat aproximativ trei săptămâni fără apă, fără hrană şi în condiţii inumane, iar apoi au fost îmbarcaţi în vagoane de animale şi duşi la Auschwitz. Ghetoul din Cehei era cunoscut ca unul dintre cele mai aspre din regiune din cauza cruzimii celor care îl conducea, un maghiar pe nume Krasnai Vasile. Pe lângă umilinţă, evreii ajunşi la Cehei erau supuşi la torturi în mod constant.

Un grup de sălăjeni, în vizită la lagărul de concentrare Auschwitz – Birkenau din Polonia

Un grup de aproximativ de 50 de sălăjeni, autorităţi publice locale, cadre didactice din Şimleu Silvaniei şi elevi implicaţi în activităţi educative şi de informare despre istoria Holocaustului au avut şansa de a vizita fostele lagărele de exterminare de la Auschwitz – Birkenau Polonia. Şi asta graţie unui eveniment marcant, o vizită la lagărul de concentrare Auschwitz – Birkenau din Polonia, organizat de Primăria, Consiliul Local Şimleu Silvaniei şi Muzeul Holocaustului din Transilvania de Nord la finalul săptămânii trecute, în perioada 24-25 ianuarie. După cum a explicat Daniel Stejeran, managerul Muzeului Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord – Şimleu Silvaniei, scopul principal al acestei vizite a fost aducerea unui omagiu victimelor Holocaustului şi educarea tinerilor despre istoria tragică a Holocaustului în locul unde s-au întâmplat faptele. Şi asta cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la eliberarea Auschwitz-ului. Vizita a fost realizată de un grup de peste 50 de persoane, printre care şi tineri elevi din Şimleu Silvaniei implicaţi în proiectul de înfrăţire cu un liceu din Israel – Petach Tikva, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi centrale, reprezentanţi ai instituţiilor culturale, dar şi membri ai comunităţii evreilor din Sălaj. Potrivit lui Stejeran, în cadrul acestui „pelerinaj” grupul de sălăjeni a realizat şi un moment de reculegere, moment care a avut loc la capătul liniei de tren din lagărul de exterminare, locul unde în perioada mai-iunie 1944 au ajuns peste 8.000 de evrei din judeţul Sălaj. Tot aici s-a păstrat un moment de reculegere şi au fost aprinse şase lumânări în memoria celor şase milioane de evrei care şi-au pierdut viaţa la Auschwitz – Birkenau.
Directorul Muzeului Holocaustului a precizat că în urma acestei vizite, elevii, alături de coordonatorii participanţi, vor realiza un material educaţional care va fi prezentat atât colegilor din unităţile de învăţământ din judeţ cât şi în cadrul unei reuniuni care va avea loc în perioada 3-8 martie 2015 la Şimleu Şimleu. Atunci, oraşul de sub Măgură va găzdui vizita unui grup de elevi din Israel de la liceul Brener – Petach Tikva. „Cu această ocazie vom dezveli placa omagială a copacului plantat în luna ianuarie 2013 de către excelenţa sa, ambasadorul Statului Israel – Dan Ben Elizer, împreună cu primarul oraşului Şimleu Silvaniei – Septimiu Ţurcaş, copac care simbolizează relaţiile dintre România şi Israel”, a precizat Stejeran.