Vin banii pentru reabilitarea Platoului de marmură din Zalău!

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, a semnat 50 de noi contracte de finanţare, în valoare totală de 325.675.742 de lei, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 (fonduri europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională FEDR), program coordonat de minister. Dintre acestea, 12 proiecte au în vedere măsuri de regenerare urbană şi de realizare sau modernizare a infrastructurii educaţionale în mai multe localităţi. Municipiul Zalău va primi 40.535.558 de lei pentru un proiect de mobilitate urbană durabilă.

În cadrul acestui proiect, aprobat de municipalitate în vara anului trecut, printre altele, sunt prevazute modernizarea mai multor zone din municipiu, printre care amintim: reabilitarea “din temelii” a Platoului de marmură și reamenajarea întregii zone din fața clădirii Prefecturii, modernizarea Pieței Iuliu Maniu (spațiul din fața Clădirii Transilvania) pietonizarea străzii Unirii, înfrumusețarea și dezvoltarea zonei centrale. De asemenea, tot în cadrul proiectului se are în vedere construirea unei alei pietonale între strada Unirii și bulevardul Mihai Viteazul, pe lângă Școala Simion Bărnuțiu. Zonele pietonale care vor fi amenajate în cadrul proiectului vor fi dotate cu mobilier urban: bănci, coșuri de gunoi, rastele pentru biciclete, cișmele de apă, iluminat public dar și plantarea de arbori. La nivel național, 38 de proiecte au ca beneficiari întreprinderi mici şi mijlocii şi vizează creşterea competitivităţii firmelor, prin diversificarea activităţilor şi serviciilor sau achiziţia de aparatură şi echipamente performante, vor primi bani.

3 Thoughts to “Vin banii pentru reabilitarea Platoului de marmură din Zalău!”

  1. Anonim

    multumim guvernului pnl-usr-udmr!

  2. Anonim

    Și proiectul este de pe vremea fostei administrații!

  3. jhon doe

    macar de ar face zona verde ca de betoane numite marmura ne-am cam saturat

Leave a Comment