Sălăjenii  au petrecut pe cinste de „Zilele  Zalăului”

Dacă la alte capitole există mereu incertitudini sau sincope, sigur la petrecere, mâncare și băutură, nu prea dăm greș niciodată. „Zilele Zalăului” au fost și în acest an un prilej ca distracția și voia-bună să fie „capul de afiș” al tuturor manifestărilor organizate de municipalitate la sfârșitul săptămânii trecute. Sălăjeni veniți din toate colțurile județului, turiști români sau străini aflați în trecere prin Zalău sau veniți special pentru Zilele Cetății, cu mic cu mare, toți au găsit în programul acestor trei zile ceva care să le capteze atenția și să-i îndemne la distracție. Muzică pentru toate gusturile, concursuri interactive, competiții sportive, parade și defilări au fost doar câteva dintre evenimentele puse la cale de Primăria Zalău pentru amatorii de relaxare, voie-bună și distracție. Deși aglomerația specifică acestor zile, din anii trecuți, nu s-a mai regăsit în acest an pe bulevardul zălăuan, totuși muzica, dansul, tarabele pline cu marfă de tot felul, mâncarea tradițională și băutura din belșug, au făcut toate la un loc, deliciul unei petreceri care a durat fix trei zile și trei nopți. Au fost, așadar, Zilele Zalăului, în anul de grație 2015. Dincolo de orice controversă, parte mai puțin mulțumitoare sau opinie de cârcotaș, manifestările Zilelor Cetății au fost un prilej de sărbătoare și relaxare de care avem până la urmă cu toții nevoie, măcar o dată pe an.

 

Leave a Comment