Rămânem sufocaţi, pe veci, de traficul greu: Şoseaua de centură a Zalăului, pată de ruşine pe obrazul autorităţilor

 

Şoseaua de centură a municipiului Zalău a devenit în ochii zălăuanilor, şi nu numai, un fel de vis care a început frumos şi s-a întrerupt brusc, cu şanse minime de a mai fi văzut vreodată finalizat. Nu discutăm de un proiect de lux sau despre un deziderat ieşit din comun al locuitorilor acestui oraş, ci de un lucru decent, normal, absolut necesar şi care face parte din viaţa majorităţii oraşelor mari din România. Oricât s-au scremut autorităţile, oricâte presiuni s-au făcut, începând cu locuitorii de pe străzile care suportă zilnic infernul traficului greu, indiferent cât de normal pare ca un oraş reşedinţă de judeţ să dispună de o astfel de şosea, la noi nu este posibil. Şi nici nu va mai fi vreodată, asta ca să nu vă faceţi vreo iluzie sau să vă îmbătaţi cu aceleaşi promisiuni eterne, pe care oricum nu le mai cred nici copiii. Ba generaţiile de guvernanţi sunt de vină, ba cei de aici nu sunt suficient de insistenţi sau senatorii şi deputaţii se duc degeaba pe la Bucureşti pentru că, iată, chiar nu ştiu sau nu reuşesc să pună problema aşa cum trebuie pentru a obţine atenţie din partea cui trebuie. Că a fost nu ştiu care guvern de vină, că nu ştiu ce ministru e Gică-contra, mereu motive şi motivaţii astfel încât rămânem trişti şi în 2015, pe lista oraşelor care suportă în continuare zgomotul, praful, noxele şi distrugerile pe care traficul greu le produc zi şi noapte. Asta este viaţa zălăuanilor şi în afară de explicaţiile anuale, nu avem şi nu vom avea nimic concret. Primăria este pusă şi ea în imposibilitatea de a se mişca. Ai nevoie de timp îndelungat doar ca să stabileşti, cu claritate, pe cine trebuie să iei de gât. În rest, cifre, justificări, ridicări din umeri. Rezultat tipic românesc, cu specific sălăjean.

Prima etapă finalizată, poate fi şi ultima

Contractul de lucrări pentru construirea tronsonului I al şoselei ocolitoare a fost derulat în perioada martie 2008 – septembrie 2010, aşa cum reiese din comunicatul Primăriei Zalău.

Investiţia a fost finanţată prin programul PHARE CES Infrastructura Mare 2005, din bugetul UE (PHARE), bugetul naţional şi bugetul local. Lucrările efective au fost finanţate în următoarele procente: aproximativ 55 la sută – UE, 18 la sută – bugetul naţional, 27 la sută – bugetul local. Din bugetul local au fost acoperite toate costurile legate de exproprierea terenului.

Valoarea totală a proiectului (primul tronson) a fost de 50,3 milioane lei, din care 3,29 milioane lei reprezintă valoarea exproprierilor, 45 milioane lei – valoarea lucrărilor, iar diferenţa a fost reprezentată de alte cheltuieli (valoarea documentaţiei tehnico – economice, ISC, valoarea contractului de descărcare arheologică, managementul proiectului). La acestea se adaugă costurile cu dirigenţia de şantier acoperite direct de Ministerul Dezvoltării. Antreprenorul general, desemnat în urma unei proceduri de achiziţii derulate de minister, a fost KEMNA BAU ANDREAE GMBH &CO. KG (Germania). Inginerul (dirigintele de santier), de asemenea desemnat de minister, a fost INOCSA. Deşi nu se mai mişcă nimic pe acest şantier de o bună bucată de vreme, Primăria susţine că nu este vorba de nicio întrerupere a lucrărilor, cu atât mai puţin de un abandon, aşa cum s-ar putea crede, din nenumărate motive. Investiția ar fi fost împărţită în doua etape, existând şi două motive care ar fi justificat acest lucru: valoarea maximă a ajutorului care putea fi obţinut prin programul PHARE era de 6,6 mil. euro (5 mil. bugetul UE, 1,6 milioane bugetul naţional – valori făra TVA). Diferenţa trebuia acoperită în intregime de la bugetul local. Pentru întreaga investiţie de 15,5 km de şosea, bugetul local nu putea acoperi aceasta diferenţă. Prin proiectul PHARE a fost realizată prima etapă.

Partea ce urmează a fi făcută „în a doua etapă”, spune Primăria, traversează zona poligonului militar, a carui mutare nu a fost deocamdată, finalizată. Acest „deocamdată” a împlinit frumoasa vârstă de trei ani.

Povestea poligonului care nu se dă „plecat” este pierdută şi ea în negura timpurilor. Este de neconceput cum Dumnezeu de atâţia ani, nu s-a reuşit mutarea unui loc de tragere, aparţinând Armatei, de parcă ar fi trebuit să mutăm un poligon din Zalău în China.

Anii trec, poligonul rezistă. În acelaşi loc

În vara anului 2012, la Bucureşti, reprezentanţii municipiului Zalău au pledat pentru un acord rapid şi definitiv privind mutarea poligonului Aghireş, astfel încât cele două proiecte extrem de importante pentru municipiu – realizarea etapei a II-a a şoselei ocolitoare şi barajul de retenţie împotriva viiturilor, proiectat de Apele Române – să poată fi realizate în cât mai scurt timp. Ministrul MApN din acele vremuri, Corneliu Dobriţoiu, şi-a dat acordul pentru mutarea poligonului într-un alt loc din apropierea Zalăului, la Crasna, cu condiţia ca acesta să fie extins cu zece hectare. Cert este că nici până astăzi, după trei ani, edilii din Zalău şi Crasna nu au reuşit să găsească o soluţie pe care să o şi pună în aplicare. Evident că poate şi cei de la Guvern se întreabă, „de ce să le dăm ăstora bani, dacă ei, nici ceea ce trebuie să facă în ograda proprie, nu fac, de atâţia ani?”

Nu suntem credibili, nu avem sânge în vene, ne dau toţi cu tifla, ce se întâmplă? Iar dacă aprobările de mutare a acestui poligon s-au obţinut deja în urmă cu trei ani, se presupune că a rămas ca această procedură să beneficieze de aprobări la nivel local, de negocieri la noi acasă, la Zalău şi Crasna, acolo unde poligonul acesta legendar pare că va fi mutat la calendele greceşti.

Primăria Zalău mai adaugă pentru liniştea localnicilor, faptul că realizarea celei de-a doua etape a fost „asumată” de CNADR şi este cuprinsă în Master Planul de Transport. Asumarea aceasta şi cuprinderea într-un plan care cine ştie prin ce sertare zace, ne lasă cu ochii în Soare, ca de fiecare dată.

Ne hrănim cu puncte de vedere

Opinia conducerii Primăriei referitoare la soarta acestui proiect sună la fel. Probabil e acelaşi text scos periodic din doasr şi recitat, spre liniştea urbei.

,,Am identificat împreună cu Ministerul Apărării Naţionale, un teren unde să fie mutat poligonul şi ne-am dat interesul pentru întabularea acestuia. Primăria Municipiului Zalău a făcut toate demersurile în vederea realizării tronsonului II al şoselei ocolitoare şi aşteptăm cu nerăbdare ca cineva, din oricare guvern, să-şi dea seama cât de importantă este această investiţie în scoaterea traficului greu din oraş, atât pentru locuitorii din Zalău, cât şi pentru cei care tranzitează; şi pentru ei ar fi mai uşor să aibă o rută ocolitoare”, spune Radu Nistorescu, administrator public al Municipiului Zalău. Nu neagă nimeni dorinţa edililor şi saturaţia la care şi ei au ajuns, însă, totuşi ce este de făcut?

Zalăul nu mai crede în visuri, iar în lacrimi de crocodil, nici atât. Oamenii vor fi nevoiţi, în continuarea vieţii, să suporte toate dezastrele care decurg din rămânerea traficului greu pe străzile oraşului, îşi vor repara an de an casele crăpate, vor înghiţi tone de praf, noxe, mai ales cei care au, de peste 20 de ani o viaţă de calvar. Ne referim la cei care locuiesc pe strada Kossuth şi suportă basculantele, camioanele şi utilajele care folosesc această stradă drept şosea ocolitoare, aşa cum s-au petrecut lucrurile în ultimii 20 de ani.

Ne întrebăm, pentru că acest drept încă îl mai avem, cum, sau de ce, unele proiecte care au o anvergură cu mult mai mare decât acesta, costă de sute de ori mai mult, pot, iată, să primească bani, atenţie, interes, mediatizare şi aprobări în termene record. Amintim numai proiectul Asociaţia Zona Metropolitană, pe care l-am salutat şi de care ne-am bucurat, ca orice om al acestui judeţ. Ne întrebăm totodată dacă un astfel de proiect grandios cum este Zona Metropolitană poate exista sau poate fi adus în discuţie fără ca acestă şosea ocolitoare să existe, sau de ce această „centură” a unei vieţi mai bune, nu îşi găseşte loc şi şansă de finalizare nici în cadrul acestor planuri mari şi costisitoare, cum sunt cele care vor pune bazele zonei metropolitane Zalău. Multe întrebări, puţine răspunsuri. Puţine şi seci, aşa cum au rămas speranţele zălăuanilor şi umbra de certitudine, că vor vedea vreodată acest proiect dus la bun sfârşit.

11 Thoughts to “Rămânem sufocaţi, pe veci, de traficul greu: Şoseaua de centură a Zalăului, pată de ruşine pe obrazul autorităţilor”

  1. Anonim

    Soseaua de centura alt proiect finalizat de Raducu!

  2. Zălăuan

    Ar fi cazul să mai dăm de pământ şi cu beşinoşii de generali MApN !

  3. Anonim

    cei 2 Radu = nulitatile Zalaului

  4. Anonim

    MAPN sustine ca nici acum nu a trimis Primaria documentatia solicitata pentru intocmirea proiectului noului poligon, iar Bode striga sa i fie rusine lui ponta ca nu a alocat fonduri in acest an pentru constructie. logic, pt ce sa-i aloce daca nu exista inca un proiect depus?

  5. Anonim

    astia n-au rusine

  6. Anonim

    de ce nu se sesizeaza DNA in acest dosar „Centura Zalaului”. Daca doar 5=10% din zvonuri ar fi adevarate , atunci multi politicieni, angajati din primarie si mediul privat o sa dea explicatii.
    firma care a castigat lucrarea a sublicitat la o ata firma, de-a noastra, unde „seful” = Sabou a reusit sa dea o multime de tepe, inclusiv la fondurile europene.

  7. Anonim

    Ceva nu se leaga .armata si-a dat acordul,primul tronson e gata demult si este OK iar puterea locala care doreste finalizarea lucrarii s-a impotmolit de ce oare? Ce este greu sant pasi de urmat: pregatiti terenul(exproprieri) pregatiti planul poligonului , mutati poligonul cereti bani pt.investitie si la munca fratilor nu la basme

  8. Anonim

    totul se reduce la bani, BANI multi !!! uitati-va cine a efectual si la primul tronson lucrarile au fost efectuate de SC TRANSBAUTECHNIK SRL, o firma detinuta de un individ „meserias” Care doar tepe a dat peste tot, inclusiv la fonduriele de la UE. Si de când DNA a intrat pe fir se cam teme lumea sa mai faca ceva. Mai ales daca nu le mai pica nimic. Prefera sa se linisteasca apele si apoi sigur o sa demareze in draci lucrarile, ca o sa fiwe flamanzi dupa bani ubtinuti usor.

  9. Mihai

    In orice problema există o oportunitate!
    Cautam parteneri retea Marketing Mondial! Incepe ziua facand, mai întâi, ordine… în gândurile tale. Asta fac liderii adevărati!
    Abia după ce îti este clar ce vrei SA FACI, SA FII și SA OBȚII, ACȚIONEAZA!!!
    Loc de Munca – Operator OnLine!
    Solutii Ingenioase pentru Combaterea Crizei Economice din Romania!
    Oferta extrem de serioasa!
    Asiguram din start contract legal!
    Deja s-au facut primele plati!
    Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum!
    Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Se asigura training gratuit sub forma unor lectii pe email, la sfarsitul acestor cursuri puteti CONTINUA sau va puteti RETRAGE. Exclusiv compania ofera si scrisoare de recomandare dupa minim 3 luni de activitate ! Proiectul vizeaza piata Nationala si Americana de carte electronica. Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul Info la adresa de email: mihai268@yahoo.com

  10. nik

    cine sunt cei expropiati ?Interesant de aflat.

  11. Anonim

    senatorul psd pop gheorghe este corupt. a votat ca sova coruptul sa ramana liber ! vedeti in ziarul gandul poza cand voteaza !

Leave a Comment