Lucrări de “doi lei”: bucată de tavan prăbușită în mijlocul pasajului pietonal

 Lucrările făcute de mântuială în Zalău “lovesc” din nou, de această dată din sectorul reabilitărilor de blocuri. Marți, la primele ore ale dimineții, o bucată de mari dimensiuni din acoperișul (tavanul) blocului situat în centrul municipiului, în pasaj, s-a prăbușit și doar un noroc a făcut ca cineva să nu fie rănit sau, mai rău, omorât sub greutatea plăcii. Plafonul de mari dimensiuni a căzut în mijlocul unei căi pietonale intens circulate, mai ales la orele de vârf, cea care face legătura între bulevardul Mihai Viteazul și strada Unirii. Blocul a fost reabilitat anul trecut iar lucrările, din păcate, așa cum s-a întâmplat și în alte cazuri, își arată “durabilitatea” sub această formă, una dintre cele mai grave. Legislația actuală reprezintă, printre altele, o cauză a faptului că aceste lucrări nu sunt făcute la standarde de calitate, altele decât cele trecute în documentații: mai exact standarde care să corespundă în realitate și să se regăsească, la final, în aceste lucrări. Așa cum se știe, licitațiile pentru astfel de lucrări de amploare sunt câștigate pe criteriul celui mai mic preț. Evident, cea mai mare parte din responsabilitatea pentru astfel de “dezastre” urbanistice o poartă executantul lucrării. Așteptăm și un punct de vedere al municipalității, pe care îl vom publica integral în momentul în care va sosi pe adresa redacției.

 

Foto:  Magazin Sălăjean

8 Thoughts to “Lucrări de “doi lei”: bucată de tavan prăbușită în mijlocul pasajului pietonal”

  1. Anonim

    LUCRARI CONTRACTATE DE FIRME DE CASA A PRIMARIEI LA PRETURI MARI …..SI SUBCONTRACTATE CU 10 % DIN VALOAREA CONTRACTULUI LA ALTE FIRME SA LE EXECUTE…

  2. Anonim

    CALITATE MINIMA….LUCRARI CONTRACTATE DE FIRME DE CASA A PRIMARIEI LA PRETURI MARI …..SI SUBCONTRACTATE CU 10 % DIN VALOAREA CONTRACTULUI LA ALTE FIRME SA LE EXECUTE…

    1. Anonim

      Doamne fereste… Murim cu zile!!!!

  3. Anonim

    Dacă te legi de edili îți răspund cu aroganta ca măcar ei fac ceva. Asta striga primarul cu vicele și cu senatorul în campania electorala prin D-va Nord.

  4. Anonim

    Cintuleeeee ne omori cu zile . Cata spaga ai luat de la Avril ?

  5. Anonim

    Cine a verificat aceste proiecte si le-a avizat? Cine sunt responsabili din primarie care au urmarit lucrarile? Cine este dirigintele de santir? Cine a facut receptia?
    Cine raspunde din partea beneficiarului lucrarii, Primaria Zalau? acela sa fie tras la raspundere si sa suporte rcosturile cu efacerea intregii lucrari pe tot blocul !! caci asa s-a lucrat la aceasta si la alte reabilitari !!
    Inspectia in constructii, unde fostul prefect Florian , mare PSDist, ce a facut? inafara ca a incasat cotele defalcate ?

  6. Anonim

    ar trebui deschis un dosar penal ! tentativa de omor !! caci cam asa suna toata aceasta afacere , marca PSD !!

  7. Ionel

    Ganditiva ca toate blocurile reabilitate sunt facute la fel firme de 2 lei

Dă-i un răspuns lui Ionel Anulează răspunsul