Izvorul cu nume deocheat, mândria sătenilor din Poiana Blenchii

Un izvor cu nume indecent a creat o dispută între comuna sălăjeană Poiana Blenchii şi cea maramureşeană, Coroieni. Atât unii, cât şi ceilalţi, revendică dreptul de proprietate asupra izvorului „Pizda Babei”.

Situat la graniţa dintre cele două judeţe, pe drumul ce duce spre Târgu Lăpuş, obiectivul turistic aparţine de Poiana Blenchii, potrivit celei mai recente împărţiri administrativ-teritoriale, deşi vecinii din Coroieni susţin că acesta a fost situat dintotdeauna pe tărâm maramureşean. Dacă pe majoritatea celor care ajuns prin zonă, denumirea izvorului îi face să roşească, localnicii nu văd niciun motiv pentru care ar trebui să le fie ruşine. Cu atât mai mult cu cât numele este vechi de când e lumea, rezistând anilor şi generaţiilor.

Până nu demult, pe stânca izvorului era amplasată o plăcuţă cu denumirea deocheată, dar, după ce a fost măzgălită, în repetate rânduri, cu vopsea, a dispărut. Localnicii susţin că vinovat nu poate fi decât un trecător ruşinat de ceea ce i-a fost să dat să vadă în mijlocul naturii.

Augustin Chifor, primarul din Poiana Blenchii, ne-a declarat că izvorul aparţine de comuna pe care o conduce şi că poate dovedi asta atât cu documentele cadastrale, cât şi cu monografia satului, veche de peste 200 de ani. „De când mă ştiu a fost al comunei noastre şi va rămâne aşa, orice ar spune vecinii din Maramureş. Indicatorul de intrare în Poiana Blenchii este cu vreo 500 de metri înainte de izvor”, precizează edilul sălăjean.

Deşi nu îi convine situaţia, primarul din Coroieni, Gavril Ropan, dă dreptate omologului său sălăjean. Şi asta după ce fără să realizeze, a „cedat” obiectivul turistic comunei vecine: „Pe vremuri, izvorul aparţinea de satul Baba, comuna Coroieni. Avem chiar şi o hartă veche care atestă acest lucru. De altfel, însăşi denumirea izvorului este în strânsă legătură cu satul maramureşean. Acum vreo trei ani, când s-a stabilit noua organizare a unităţilor-administrativ teritoriale, în documente zona cu izvorul a fost trecută la Poiana Blenchii. Am semnat hârtiile fără să mă uit la detaliile acestea”.

Oamenii locului spun că în spatele acestei denumiri mai puţin obişnuite nu stă nicio legendă, aşa cum s-a vehiculat prin mediul online, ci doar aspectul de organ genital feminin al stâncii de calcar. În această zonă obişnuiesc să poposească cei care merg la Mănăstirea Rohia, dar şi cei care se îndreaptă spre Târgu Lăpuş.

Localnicii sunt mândri că în comuna lor există un amplasament cu o astfel de denumire şi spun că apă atât de rece şi de cristalină precum cea de aici nu se mai găseşte nicăieri. “Tatăl meu a fost cel care m-a adus la acest izvor, când eram copil. Lumea folosea fără teama denumirea Pizda Babei sau, cum spunea bunica mea, “Chizda băbii” şi nimeni nu se înroşea în obraji de ruşine dacă pronunţa acest nume care este un nume de izvor, aşa cum sunt denumiţi şi munţii şi dealurile de pe la noi. De ce să ascundem ceva ce ne defineşte până la urmă, pentru că mulţi oameni din împrejurimi ne ştiu după acest izvor, şi cei care nu au auzit de noi, tot după numele izvorului ne-au aflat. Iar dacă suntem singurii din ţară, de ce să nu folosim asta? Iar apa este mereu rece şi limpede, nu există o apă mai gustoasă cum e cea de la „Babă”, povesteşte un localnic.

6 Thoughts to “Izvorul cu nume deocheat, mândria sătenilor din Poiana Blenchii”

  1. Anonim

    No, bine, dacă vă place așa de mult idioțenia, căutați și izvor cu Plua Moșului!

  2. dorel

    Nu sunteti normali.Audiovizualul va tolereaza?

  3. Anonim

    cata prostie si inapoiere pe cei care comenteaza in felul asta, te apuca rasul. mai oameni buni, asa se numeste Raul! Asa il gasiti si pe google si in atlasul international GEO, de pe internet. Asa figureaza in ACTE! V-au spalat preotii creierul, chiar atata indobitociere? Nu puteti face distinctia intre un nume (chiar daca suna asa cum suna) si folosirea acestui cuvant intr un cadru obscen, cum sunt injuraturile de exemplu? de-aia ramanem in evul mediu in judetul asta, de oameni care gandesc ca voi! Prostilor!

  4. Anonim

    Pierduti in dogme si conceptii.din paleolitic. Cum sa nu spui unui lucru sau obiectiv turistic pe nume, daca asta este numele lui???? Un articol onest si fără ifose inultile! Felicitari.

  5. Anonim

    Fain articol. Asta e realitatea. Pe un ziar de la Bucuresti care a preluat povestea sunt niste opinii de iti vine sa fugi in lume. Ca asa e la Capitala, deranjează folclorul, in rest, ce e la gura lor sa te ferească Dumnezeu!

  6. Anonim

    Discriminare! Pentru egalitate, să numească alt izvor „Pula Moșului”! Poate dă apă mai bună.

Leave a Comment