Noi investiţii pentru pacienţi la Spitalul Judeţean

Graţie unui program de parteneriat „Facem bine pentru a te face bine!”, între Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj şi TenarisSilcotub, destinat îmbunătăţirii condiţiilor de îngrijire a pacienţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Zalău Secţia Cardiologie – Compartimentul TI Coronarieni şi laboratorul de Radiologie şi Imagistică medicală au fost dotate cu mobilier specific de terapie intensivă.

Astfel, cele opt paturi cu dotări specifice nevoilor de îngrijire speciale pe care le acordă Compartimentul de Terapie  Intensivă şi Coronarieni din cadrul secţiei Cardiologie pacienţilor cu afecţiuni cardiace majore completează, într-o manieră integrată, sistemul de îngrijire a acestora. Pacienţii critici reprezintă o treime din totalul numărului de pacienţi externaţi din cadrul secţiei Cardiologie a spitalului, iar începând cu anul 2009, prin intermediul staţiei de centrale de monitorizare de care beneficiază secţia, recunoaşterea modificărilor stării de sănătate a acestora este realizată în timp real, timpii de intervenţie a personalului în aceste situaţii fiind reduşi. În acest context, paturile de terapie intensivă ajută la efectuarea manevrelor de resuscitare cardio-pulmonară necesare şi permit acţionarea rapidă din partea personalului medical cu spaţiu suficient pentru manevrele care se impun. De asemenea, în funcţie de nevoia de îngrijire a pacienţilor TI Coronarieni care, de regulă nu se mobilizează, cele trei secţiuni ale patului oferă posibilitatea adaptării poziţionării acestora, iar saltelele cu care au fost prevăzute permit prevenirea apariţiei escarelor.

Astfel, cea de a doua etapă a proiectului vine în întâmpinarea nevoii de examinare imagistică a pacienţilor prin  vizualizări clinice, contribuind la eficientizarea şi individualizarea îngrijirii acestora prin dotarea cu un echipament mobil  Rx a Laboratorului de Radiologie şi Imagistică medicală a spitalului. Sistemul Rx mobil pentru imagistică este adecvat pentru o diversitate de vizualizări clinice, cum ar fi: cap, coloană vertebrală, abdomen, plămâni ori organe interne.  Mobilitatea echipamentului atât în manevre, cât şi în poziţionare, ergonomic în  transport  şi utilizare, flexibilitatea  braţului articulat în extensia orizontală precum şi rotirea tubului Rx în orice plan pentru expuneri orizontale şi verticale, reprezintă un sistem integrat mobil Rx care individualizează îngrijirea pacienţilor. Pe de o parte aceştia pot beneficia  de examinările imagistice fară a fi  nevoiţi să se deplaseze  către sistemul staţionar Rx, iar pe de altă parte, reprezintă o soluţie rapidă şi eficientă în cazurile pacienţilor imobili şi critici. Implicarea activă, constantă şi pertinentă a TenarisSilcotub în ceea ce priveşte calitatea îngrijirii sănătăţii este semnificativă. Scopul proiectelor derulate rămâne acelaşi: o cât mai bună îngrijire a sănătăţii pacienţilor. Cu fiecare proiect, prin realizarea unor sisteme noi şi unitare de dotare cu mobilier, de servire a mesei de către pacienţi ori de completare a sistemelor existente atât cu echipamente şi aparatură medicală, cum este cazul proiectelor  derulate cu sprijinul companiilor multinaţionale, dar şi a celor destinate reabilitării, extinderii  ori  modernizării infrastructurii pe care le dezvoltă CJ, încercăm să răspundem acestui obiectiv prioritar – sănătatea, cu o calitate a îngrijirilor constant îmbunătăţită şi un confort sporit  pentru pacienţi”, a afirmat preşedintele CJ Sălaj Tiberiu Marc.

Cu această investiţie, în valoare de 337.600 de lei, sprijinul financiar acordat de multinaţională precizată, în cadrul  programului partenerial „Facem bine pentru a te face bine!” este de peste 1.500.000 de lei.

2 Thoughts to “Noi investiţii pentru pacienţi la Spitalul Judeţean”

  1. cenzorul șef

    Spitalul Zalău va păți precum gara Zalău. Va fi modernizată, dotată, dar va rămâne fără medici buni! Că cu cei rămași…cimitirul va sigur ! Trăiască popimea!

  2. grasu

    Important este ca in acest edificiu lucreaza dr.Kacz Nemuritorul Indispensabil.Am inteles ca ii foarte bun IT-ist si ca fara el sectia-i ca omu fara chiloti.

Leave a Comment