E ordin! Ministerul Apărării ne lasă fără parada militară motorizată în Zalău

Fără tancuri, blindate, autovehicule din dotare sau alte motorizate ale Armatei, la parada organizată în 1 Decembrie, pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României. Bucuria zălăuanilor, anunţată prin conferinţa de presă de săptămâna trecută, special pusă la cale pentru acest eveniment important, a fost, aşadar, de foarte scurtă durată. Ministerul Apărării Naţionale a trimis, în ultimul moment, un ordin în teritoriu prin care interzice ca orice vehicul pe 4, 8, 16 roţi ori şenile, să fie scos pentru a participa la marea defilare din Zalău, pregătită cu prilejul Zilei Naţionale a României.

 Reprezentanții Prefecturii au transmis un comunicat de presă în care este anunţat, sec, că în acest an nu vom avea paradă militară motorizată : “Având în vedere dispozițiile primite de la eșaloanele superioare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, ceremonia militară dedicată Zilei Naționale se va desfășura doar cu participarea efectivelor de militari, fără mijloace de transport sau tehnică de luptă”,  se arată în comunicatul venit de la instituţia prefectului. Ministerul adânceşte misterul şi nu spune (de explicat, nici atât!) de ce îi lasă pe zălăuani, după ce s-a bătut toba în tot oraşul, fără parada militară pe care o aşteptau.

Desigur, bune sunt şi detaşamentele care vor defila… pe jos, însă, ce paradă militară este aceea în care niciun mijloc de transport sau de luptă, atât de aşteptate în astfel de momente, nu va fi scos din garajele militare? Poate că atât merităm, cine ştie. În aceste condiţii, rugăm, în numele celor peste 3.000 de sălăjeni care erau aşteptaţi la paradă, să ni se comunice măcar cu ce am greşit ca să ştim, pentru anul viitor sau în 2018, an în care va fi un ditamai centenarul, dacă mai ieşim sau nu din case, cu acest prilej.

Alte articole

12 Thoughts to “E ordin! Ministerul Apărării ne lasă fără parada militară motorizată în Zalău”

  1. Ioana

    Poate am inteles eu gresit…Nu mai avem motive de bucurie si rezolvam cu parade cu tancuri? Bolnava lumea in care traim…

  2. Anonim

    Anul viitor va fi ditamai centenarul? Stati prost ori cu matematica ori cu istoria.

  3. Anonim

    Nu e nimeni bolnav Ioana draga. Orice tara civilizata scoate de ziua Nationala, măcar sa le mai ruleze putin, motorizatele. La Bucuresti trec chiar si avioane peste Arcul de Triumf. Ce ti se pare atât de bolnav?

  4. Anonim

    Foarte rau măcar de ziua Națională sa avem ceva frumos si in Zalău

  5. Anonim

    bine ca bagam bani in fundurile lor puturoase. Nici macar O ZI, aia nationala, o data pe an, nu sunt in stare sa ne ofere un spectacol, oricum si ala vai de el. Dar ce asteptari sa avem cand astia dorm pe ei. Sa nu le inghete nadragii Doamne-feri. Rusine.

    1. Anonim

      Daca pentru tine a scoate tancurile pe strada reprezinta un spectacol, atunci meriti sa ai grija de fundurile lor puturoase….

  6. Anonim

    Ioana ai dreptate, lasa-i.
    Nu e nimic de vazut, nimic de admirat,…arme. Armele nu aduc decat tragedii sub orice forma ar fi ele. Ma gandesc la bunicul meu ce a luptat la Cotul Donului, daca ar fi trait ce le-ar fi spus naivilor astora cu tot notionalismul lor de 2 lei, ce privesc armata cu nostalgia stupida a unor vremuri pasnice.

  7. Scaparea ordinului de ministru

    bucuria romanului.
    Scoateti la defilare biciclete militare, ca-s pe doua roti.

  8. Altanonim

    Si pentru asta trebuia blocată circulația pe unicul bulevard lunea înainte de masă ? Halal primar,halal prefect,trăiască psd ?

  9. Anonim

    Pentru 28.11.2016 orele 19.00
    Orice tara civilizata face parada de ziua nationala in capitala, nu intr-un amarat orasel de provincie, fie el si resedinta de judet. La noi se face in Bucuresti. Cel putin din punctul asta de vedere suntem o tara civilizata!!!!

  10. PRO ANTI

    HAI SĂ SĂRBĂTORIM ZIUA NAȚIONALĂ PRIN PARADA TEHNICII DE OMORÂT OAMENI!

  11. anonim

    bine ca la bucuresti au iesit si migurile h,iaidati sa nu ne lasam de iei !!!!!!!!!!!!!

Leave a Comment