Viitorul Zalău, gazda fazei zonale a „Trofeului Gheorghe Ene”

Devenită câştigătoarea ediţiei din acest an a fazei judeţene a „Trofeului Gheorghe Ene”, Viitorul Zalău urmează să participe la faza zonală, programată în perioada 9 – 11 decembrie. Clubul zălăuan a făcut toate demersurile necesare pentru a organiza la Zalău acest eveniment, câştigând în cele din urmă licitaţia.
„Este foarte important pentru clubul nostru că am reuşit, după o pauză de 12 ani, să aducem la Zalău un nou turneu zonal. Sigur că fotbalul de sală este diferit faţă de cel pe iarbă, dar sper ca băieţii să fie în forma maximă la ora desfăşurării turneului şi să obţinem calificarea la turneul final”, ne-a declarat antrenorul Dan Lucaciu.
Alături de Viitorul, la faza zonală de la Zalău vor mai evolua Plimob Sighetu Marmaţiei, Luceafărul Cluj, Viitorul Marghita, Transilvania Bistriţa şi Il Calcio Satu Mare.
Faza zonală de la Zalău va avea loc în Sala Sporturilor sau în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu”, locul desfăşurării urmând să se stabilează în zilele următoare.
Gheorghe Ene este un fost jucător şi antrenor de fotbal. A evoluat la Progresul Bucureşti, Rapid Bucureşti, Dinamo Bucureşti şi Dinamo Bacău, fiind desemnat golgeterul Diviziei A în sezonul 1958 – 1959, marcând 17 goluri pentru Rapid Bucureşti.

Leave a Comment