Rămâne cum am stabilit: Pop Emeric rămâne singurul candidat la fotoliul de administrator public al județului

Dacă până ieri, la Consiliul Județean (CJ), erau depuse doar două dosare pentru concursul care va desemna administratorul public al Sălajului, în cele din urmă, a mai rămas doar un candidat. Potrivit reprezentanților CJ, miercuri, s-a întrunit Comisia de evaluare a dosarelor, care a decis să-l respingă pe unul dintre participanții la concurs, în cazul acestuia invocându-se motive de ordin medical. „Unul dintre candidați a depus la dosar un certificat prin care arăta că are gradul doi de invaliditate, situație în care Comisia a concluzionat că această persoană nu este într-o stare corespunzătoare de sănătate pentru a ocupa funcția de administrator public al județului”, ne-a declarat sursa amintită. Astfel, în cursa pentru fotoliul de administrator a mai rămas un singur candidat, și anume fostul primar al comunei Crasna, Pop Emeric. Iar dacă luăm în considerare negocierile politice care s-au dus de curând între PSD și UDMR Sălaj, la nivelul CJ, șansele ca Pop Emeric să se așeze în viitorul apropiat pe scaunul de administrator public al Sălajului sunt mai mult decât foarte mari.
Reamintim că proba scrisă a concursului pentru functia de manager public al judetului va avea loc în 20 iulie, în timp ce interviul se va desfășura în 25 iulie. Practic, din acest moment, vorbim despre o simplă formalitate…

Alte articole

14 Thoughts to “Rămâne cum am stabilit: Pop Emeric rămâne singurul candidat la fotoliul de administrator public al județului”

  1. Anonim

    Mai fratilor, unu mai tânăr, mai cu.viziuni, mai.fara functii.mari.detinute înainte chiar nu exista in tot.judetul.asta? Măcar trei sa fi.fost in concurs!, vai de capu nostru

  2. Anonim

    Traisca Securitatea!

  3. ANONIM

    OMUL Potrivit pe functia , de Administrator al Judetului.. trecet prin Crasna si vedeti ce a facut D,L, Pop Emeric in Comuna Crasna, mult Suces dl. POP..

  4. ANI

    ajunge Judetul pe mana unui incompatibil atat la tribunalul Zalau cat si la Cluj, iar acum va pierde si la Bucuresti la Inalta Curte … si va fi demis de prefectul judetului, un hot mai mare si un gunoi cat asta nu se putea gasi ca si administrator, bravo Tiberiu Marc si deneske

  5. Udmr =coruptii si incompatibilii

    ce rusine pentru un judet, sa ajunga un incompatibil in fruntea judetului…din aceasta cauza nu a mai candidat la Crasna,

  6. Lily

    De ce nu s-o inscris Como?

  7. Un fost primar = expirat, sa vina DNA

    :)) asa scapa Krasznani de el…, cunosc pe multi din Crasna si sunt bucurosi ca au scapat de un diabolic inganfat cum este acest corupt si incompatibil

  8. Imy

    Acum suntem rezolvati, daca vine flamandu ala de la crasna, Salajul din pacate este condus de corupti incontinuare…!

  9. John

    Inseamna ca in scurt timp vafi al lui si barajul , ca si pana acum tot venea la pescar sa ceara bani spunand ca pamantul din jurul lacului este al lui, cum se poate permite asa ceva ??? Undei DIICOTUL si DNAul?

  10. Viory

    Voi ce credeti de ce a cerut udmr-ul sa aiba director la cadastru? Acolo se rezolva toata hotia, iar noi romani dormim si ii lasam pe denes si emre sa fure tot Salajul

  11. Dorin

    Un partid de 5% conduce tot judetul.
    Desteapta-te romane!

  12. Anonim

    Este pretul platit de PSD , pentru sustinerea lui Tiberiu Marc la sefia CJ. Salaj.

  13. Aurica

    Pai astia pica dintr-o functie buna in una mai buna !!! Asai la noi coruptii, hotiii, puscariasii sunt apreciati si la putere. Nosa tace si face, dar sunt persoane in jurul lui care nu fac cinste orasului, dar nu aude, nu vede, primarul stie…….Bai unul mai tanar, mai cu vederi mai largi nu se gasea, relatii, relatii, relatii. Idem Berceanu….fostul si actualul primar de Meseseni !!!

  14. Anici

    un hot mai mare nu se gasea in tot judetul…UDMR – compion!

Leave a Comment