Amenzi pe bandă rulantă de la inspectorii ITM

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Salaj a desfășurat, în luna iunie, controale în domeniul relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă privind respectarea legislației în vigoare. potrivit unui comunicat remis de instituția amintită, o parte din aceste controale s-au desfășurat în cadrul următoarelor acțiuni: campania națională privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată, respectarea prevederilor legale referitoare la timpul de muncă și de odihnă, verificarea modului de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă în unități cu profil de activitate sportiv; campania naționala ’’O zi pe săptămână’’ pentru identificarea și combaterea muncii fără forme legale de angajare în domeniul construcțiiloe.
Astfel, în domeniul relațiilor de muncă, au fost controlați 59 de agenți economici, dintre care 20 au fost sancționați, aplicându-se opt amenzi si 19 avertismente. De asemenea, șapte angajatori au fost sanctionați cu amenzi în valoare totală de 90.000 lei pentru munca fără forme legale de angajare, fiind identificate nouă persoane care munceau fără a avea întocmite contracte individuale de muncă. Mai mult, ITM a mai aplicat o amendă de 300 lei pentru negarantarea în plată a salariului minim brut pe țară.
Alte deficiențe constatate de inspectorii ITM în cadrul controalelor amintit, și pentru care s-au aplicat avertismente, se referă la: nerespectarea dispozițiilor legale privind munca suplimentară; nerespectarea prevederilor legale privind munca de noapte; nerespectarea dispozițiilor legale privind repausul săptămânal, respectiv sărbătorile legale; necompletarea elementelor contractelor individuale de muncă în registrul general de evidență al salariaților în format electronic, respectiv netransmiterea acestuia la termenele legale .
În domeniul securității și sănătății în muncă, au fost controlați 49 de agenți economici sălăjeni, acțiune în cadrul cărei s-au aplicat cinci amenzi în cuantum de 26.000 de lei si 42 de avertismente.
Contravențiile constatate, la care s-au adăugat amenzi, sunt pentru: nerespectarea normelor privind lucrul la înălțime; neasigurarea echipamentului de protecție adecvat; lipsa fișelor individuale de instruire a lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă; lipsa documentației specifice în domeniul securității și sănătății în muncă; neconformități constatate în urma cercetării unui accident de muncă.
Pe de altă parte, deficiențele constatate și sancționate cu avertisment se referă la: neutilizarea echipamentului individual de protecție; lipsa evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăviri profesionale pentru toate locurile de muncă și a planului de prevenire și protecție; neefectuarea controlului medical periodic conform prevederilor H.G.nr.355/2007; lipsa materialelor necesare informării și instruirii lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă.

Alte articole

One Thought to “Amenzi pe bandă rulantă de la inspectorii ITM”

  1. Dezgustatul

    Da fac si astia controale lu peste..in JIBOU identificarea cazurilor de muncă nedeclarate?!!!!Sunteti PENIBILI! Cand veniti in control mergeti doar la aceleasi firme..3-4?Alte domenii la control nu aveti voie?Pensionari care fac de doua ori pensia lor lunara..patronii platesc ce dupa ei la stat?!!!!! DECI CATA MUNCA LA NEGRU AM VAZUT DE 10 ANI nu am vazut,auzit in viata mea si cica astia fac controalee!!!!!!Ce ma mir cand si institutiile statului o stiu prea bine pe cei ce iau bani de la oameni stiind cu buna stiinta ca au autorizatiile expirate de ani buni nu platesc la stat nimic si tot ce fac merg in buzunarul lor!!Pe cei ce lucreaza la grajduri pe pasuni si care iau suta de milioane in cateva luni iati verificat?!!!PE DRACU!!!!Pensionari cu gradu 2-3 dar fac bani… iar altul trage pe minim pe economie!!!!In constructii nici nu are rost sa mai povestim..fara autorizatii ..pe JIBOU e plin!!!!!!Dar te taxeaza astia…Faceti dracului controale amanuntite in toate domeniile ca altii fac ore suplimentare iar pensionarii si patronii pun banul gramada!!Mda cu siguranta nici telefonic nu ati fi capabili sa va deplasati desii..ati avea de ce!

Leave a Comment